Sunt liber. Şi voi fi! Gazeta e liberă! Ieri am trăit o zi pe care nu o doresc nici celui mai urât duşman al meu. A fost prea mult. Mult prea mult. Mascaţi care au descins în forţă la sediul redacţiei. Şi nu în forţă fizică, ci psihică, mult mai greu de suportat. Înăuntru cinci civili şi patru mascaţi. Afară, pe hol alţi cinci mascaţi. Ne păzeau. Adunau totul în saci: acte, dosare, facturi, chitanţe, mâzgălituri, agende, calculatoare. TOT.

Mergeam la baie şi atât. Telefoane blocate. Nu, nu erau închise sau confiscate, ci pur şi simplu stăteai, te uitai la telefon, dar nu puteai răspunde. Vedeai cine te sună, dar nu puteai răspunde. Orele au trecut, aşteptarea devenise insuportabilă. Stăteai şi priveai….ora 10…12…14…16. Toţi redactorii GAZETEI DE CLUJ – persoane care doar veniseră la locul de muncă!, nefiind nici învinuiţi şi nici măcar martori în toată tărăşenia – erau sechestrate. "Pentru a nu se afla ce se întâmplă" – a fost răspunsul reprezentanţilor DIICOT. Adică clădirea Sigma Center credea probabil că mascaţii au descins la GAZETA la un vin şi o bere nicidecum pentru o percheziţie. Între timp, colegii noştri – Liviu Man, Aurel Mureşan, Ioan Oţel, Dorel Vidican, Adrian Avarvarei şi Anca Cocuţ erau deja încătuşaţi. Crimă organizată, mafioţi, pericol social. Dar nu am mai avut timp să râd. Mergem la Parchet pentru audieri. O maşină, un mascat la volan şi un civil lângă mine. Sirene. Ajungem la Parchet. Mă bagă prin spate. Nişte scări întunecate. Lungi. Mascatul în spatele meu. Urcăm. Mă uit peste umăr, temător. Suntem totuşi în 2006. M-am uitat la prea multe filme. Ajungem sus. Alţi mascaţi. Mulţi. "Aşteaptă!". Apare cineva. "Întoarce-te cu spatele. Acum!". Parcă eram doar martor. Prin spatele meu trece cineva. O siluetă, o umbră. Încă una. O pereche. Apoi mă bagă după uşă, pe scări. Semiîntuneric. Un mascat şi un jandarm. Intru la audieri. Foc încruciş