Navetiştii preferă să circule în continuare riscant mult peste limita locurilor înscrise în certificatele de înmatriculare. Cele 132 de amenzi date, atât şoferilor, cât şi firmelor de transport s-au ridicat la 57.000 RON. Afectaţi de această acţiune au fost, însă, muncitorii care acceptă înghesuiala, disconfortul, frigul şi lipsa siguranţei rutiere, pentru că nu au alternativă de transport ca să ajungă cât mai repede la destinaţie. "Nu avem ce să facem, cum mai ajungem la muncă? Dacă întârziem, ne dă afară. Este foarte greu, iarna este frig, vara murim de cald, dar altă soluţie nu avem", se revolta, ieri, un angajat al unei firme de construcţii din Capitală, călător în microbuz. "Ce, voi, în Bucureşti, nu circulaţi ca sardelele, pe ăia cine îi ia la control? Or, ăştia sunt ai voştri şi nu le faceţi nimic? Ce, în autobuze nu sunt locuri limitate?", spunea un alt muncitor, din afara Bucureştiului, care se grăbea la serviciu.
Potrivit Poliţiei Rutiere, acţiunea de ieri a fost organizată în scopul prevenirii producerii de evenimente rutiere în care să fie implicate vehicule care transportă persoane, combaterea activităţilor ilicite, cât şi verificarea condiţiilor de siguranţă, calitate şi confort, în cazul vehiculelor autorizate. Amenda pentru transportul persoanelor în condiţii improprii sau neeliberarea biletelor este cuprinsă între 20 şi 40 milioane de lei
Accidente microbuze
Microbuzele de transport persoane, supraîncărcate, au făcut zeci de victime, în ultima perioadă, în ţara noastră. Săptămâna trecută, opt oameni au murit, în apropiere de Arad, după ce microbuzul în care se aflau a fost spulberat de un TIR. La începutul lunii septembrie, alte 12 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce o autoutilitară a intrat în plin într-un autocar. Anul trecut, în octombrie, la Slobozia, 15 persoane au murit şi 13 au fost rănite, după ce un microbuz pli