Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Megafraude - Si strainii ne mulg de fonduri UE

Publicat in Jurnalul, miercuri 1 noiembrie 2006 ·

Fondurile europene atrag firme din strainatate, care au dobandit contracte si priceperea necesara comiterii de fraude. Daca ieri am aratat cum s-au organizat gruparile care deja s-au specializat in fraudarea fondurilor europene, astazi vom prezenta care sunt programele "accesate" de companii straine ce au aceeasi specialitate, dar mult mai experimentate in astfel de fraude, dupa cum sustine chiar Departamentul pentru Lupta Antifrauda.

Pentru ca marile afaceri pe spinarea programelor finantate de Uniunea Europeana nu au fost facute inca decat de cativa potentati, in Romania si-au facut simtita prezenta companiile europene cu mare experienta in "bransa". Unul din programele atractive pentru straini este ISPA. Este un program prin care se aloca fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii de mediu si transport. Un alt program indragit de firme sau consortii de pe piata comunitara este Leonardo da Vinci. Jurnalul National prezinta astazi modul in care experimentatele firme straine opereaza cu fonduri europene, prezentand si cateva cazuri relevante in acest sens.

ISPA. In cazul proiectelor ISPA, Comisia Europeana solicita autoritatilor publice sa gaseasca firme care sa participe la licitatie pentru prestarea de servicii. Insa DLAF constata faptul ca, "in general, contractantii proiectelor ISPA sunt firme sau consortii de firme din strainatate cu o bogata activitate la nivel international in ceea ce priveste lucrari finantate din bani publici si din alte surse de finantare. Astfel, prin experienta acumulata, societatile mentionate au dobandit si abilitatile necesare comiterii de nereguli si fraude", conchide Departamentul pentru Lupta Antifrauda. Este cazul unui consortiu grecesc care a castigat licitatia pentru proiectul "Reabilitarea Statiei de epurare Eforie Sud", suma alocata fiind de 10 milioane de euro. Intr-o prima transa, grecii au primit 2

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în filmul „A Different Man”. „Acest premiu este și pentru mama mea”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan, actorul de origine română, a câştigat duminică seară, în cadrul celei de a 82-a ediţii a Globurilor de Aur, premiul pentru cel mai bun actor într-un film de comedie/musical.

6 ianuarie 2025, Boboteaza. Tradiții și obiceiuri în Romania

HotNews acum 55 minute
„Cine se aruncă în apă, în ziua de Bobotează, se vindecă de orice boală. Din ziua de Bobotează, șase săptămâni toate apele sunt curate și sfinte”. Puține zile din an au așa de multe semnificații și sunt însoțite de nenumărate credințe și superstiții

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum 20 minute
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 14 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 12 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 5 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 9 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°