- Diverse - nr. 215 / 1 Noiembrie, 2006 Ziaristii de la publicatiile "Buna ziua, Ardeal" si "Gazeta de Cluj" au ramas, luni, fara calculatoarele din redactii. Acestea au fost ridicate, in urma inceperii urmaririi penale asupra a sase dintre sefii Trustului de presa din Transilvania: presedintele Liviu Man si directorii Ioan Otel, Aurel Muresan, Adrian Avarvarei, Dorel Vidican si Elena Cocut. Cei sase au fost audiati, luni, ore in sir, sub acuzatia de constituire de grup infractional organizat si santaj. Potrivit Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj, "din 2004, cei sase au constrans, prin amenintari cu darea in vileag in publicatiile trustului de presa" a unor diferite afaceri sau probleme, "oameni de afaceri, politicieni, persoane din administratia publica locala, sa incheie, prin societatile" pe care le detineau sau pe care le conduceau, "contracte de publicitate cu trustul de presa". Foloasele materiale obtinute, sustin anchetatorii, au intrat in buzunarele celor sase. Dupa primele audieri, pe numele celor sase au fost emise ordonante de retinere, iar Liviu Man a fost dus la tribunal, cu propunerea de arestare. Potrivit unor surse judiciare, denuntul celor sase ar fi fost facut de liberalul clujean Mircea Chertes, consilier de stat in cadrul Cancelariei premierului Tariceanu, sotii Steluta Cataniciu (consilier judetean PD) si Marius Cataniciu (director RADP Cluj, membru PD), dar si de omul de afaceri Cristian Pocol. Ioan Otel, unul dintre cei retinuti, este fostul sef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog. El a fost anchetat anul trecut in cazul "Moonlight", un club de strip-tease detinut de sotii Viorica si István Fülöp. Otel a fost catalogat de fetele care lucrau in club drept un obisnuit al localului si a ajuns in atentia anchetatorilor. El a fost sanctionat atunci cu mustrare scrisa, iar ulterior si-a dat demisia. ROMPRES - Divers