Claudiu KOMARTIN
Circul domestic
Editura Cartea Romaneasca,
Bucuresti, 2005
in anul 2005, Cartea Romaneasca a dat intiietate poetilor generatiei 2000, prin publicarea unor nume deja cunoscute, majoritatea aflate deja in atentia criticii literare. Alaturi de Corpuri romanesti de Razvan Tupa, Cintece eXcesive de Dan Sociu si europa. zece cintece funerare de Elena Vladareanu, a aparut cel de-al doilea volum al lui Claudiu Komartin, Circul domestic, dupa debutul sau din 2003 cu Papusarul si alte insomnii.
in peisajul poeziei romanesti actuale, vocea lui Claudiu Komartin este singulara nu atit prin textualizarea identitatii sau prin fragmentarea sintaxei istoriei imediate, descompuse in cioburi, surprinse aleatoriu de o constiinta stenogramica – trasaturi pe care le imparte cu generatia sa –, cit prin felul in care limbajul poeziei nu este, ci devine o problema, in cadrul unui proiect existential mai amplu, al corporalitatii sfisiate si recompuse, inceput cu Papusarul.
in ciuda unora dintre reprosurile criticii, versurile lui Claudiu Komartin nu sint construite fortat, cu sarja si butaforie. Daca exista un element de coeziune al elementelor din acest volum, atunci acela este autenticitatea trairii, in absenta oricarui cabotinism.
Cele patru cicluri cuprinse in Circul domestic contin texte ce comunica „pe dedesubt“, putind fi citite si in absenta titlurilor, ca fragmente ale unui singur macropoem. De la Reziduuri, reverii, ciclul care deschide volumul, pina la iesirea din scena cu Supradoza. Valse triste, Circul domestic este drumul de la pulverizarea corporalitatii (poeziei), care atrage si criza limbajului, la construirea unei noi corporalitati, sub forma unui zid asezat lucid intre subiect si obiect, care ecraneaza pina la opacizare realul exterior, orientind privirea catre inauntru, unde cel care nu mai are curaj
