Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dupa Ticu, Monica

Publicat in Libertatea, joi 2 noiembrie 2006 ·

Monica Macovei a patit in Camera Deputatilor, cu Legea Agentiei Nationale de Integritate, cam ce a patit Ticu Dumitrescu, in ‘99, cu Legea privind deconspirarea Securitatii. Onorabilii i-au facut proiectul harcea-parcea. Probabil ca asa va trece si prin Senat.

Dupa superficialitatea cu care Romania a gestionat candidatura pentru functia de comisar UE, la Bruxelles mai ajunge o mostra de neseriozitate politica dublata de interese personale, chiar suspecte, ale prea multor parlamentari care, alcatuind ad-hoc in Camera o majoritate pastelata, au mentinut in ceata groasa si protectoare averile demnitarilor in general, ale lor in special. Nu vor fi, astfel, controlate averile, sursa acestora, izvoarele adesea oculte ale unor cheltuieli in familiile inaltilor demnitari si functionari publici, greu, chiar imposibil de justificat prin venituri legale.

Agentia va avea de controlat, daca legea va trece si prin Senat si va fi promulgata de presedintele Basescu in forma din Camera, doar declaratiile de avere. Adesea incomplete si mincinoase. Incompatibilitatile, conflictele de interese vor continua si ele sa ingroase, cu sute de milioane, cu miliarde, conturile celor mai presus de restul contribuabililor. Etc. Sfartecata, Legea ANI devine exact opusul celei revendicate de UE ca instrument real anticoruptie. Probabil ca in structura actuala Parlamentul - deprins cu votarea privilegiilor si cu respingerea oricarei tentative de a i le reduce - nici nu e organic capabil de o alta atitudine, euroconforma. Iar alegerile anticipate ar putea fi un act chirurgical. Cu o conditie. Electoratului sa-i fie propuse personalitati integre si competente, candidaturi nominale, nu tot liste de partid amorfe si, pana la urma, nesatule.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 5 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 3 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum o ora
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 54 minute
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 5 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 3 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°