Un presupus comando cecen, anihilat în Osetia de Sud, toarnă gaz peste foc au refuzat să se legitimeze, opunând rezistenţă.
Conform versiunii emise de autorităţi, scopul grupului de "diversionişti georgieni" a fost să provoace acte teroriste în ajunul apropiatelor alegeri prezidenţiale şi al referendumului cu privire la independenţa acestei regiuni. Autorităţile sud-osetine au informat că asupra persoanelor ucise au fost găsite arme şi exploziv, literatură wahabită, precum şi o hartă cu cele mai importante noduri de comunicaţie din regiune. Aşa cum a declarat pentru "Vremea Novostei" reprezentantul preşedintelui Osetiei de Sud la Moscova, grupul era format din ceceni, veniţi din defileul Pankisi, recrutaţi de autorităţile georgiene pentru comiterea de acte teroriste pe teritoriul Osetiei de Sud. Conform ştirilor difuzate de mass-media, cele patru persoane ucise purtau costume cu care sunt echipate forţele ruseşti de menţinere a păcii din această zonă, ceea ce i-a determinat pe reprezentanţii acestora să declare că nu au fost implicate în acest incident, produs pe teritoriul sud-osetin, în afara razei de de acţiune a forţelor ruseşti.
Tbilisi reacţionează
Ministrul de externe al Georgiei, Gela Bejuaşvili, aflat la Moscova pentru a participa la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor Organiaţiei de colaborare economică la Marea Neagră, a calificat ştirile privind anihilarea unui grup "diversionist georgian" în Osetia de Sud drept "dezinformare", menită să implice Georgia într-o confruntare în această regiune.
Acesta a reiterat intenţia autorităţilor de la Tbilisi de a soluţiona conflictul sud-osetin "pe cale paşnică", exprimându-şi dorinţa ca Rusia să devină unul dintre jucătorii pozitivi în reglementarea acestui conflict.
Moscova nu doreşte să fie implicată
Secretarul Consiliului Securităţii al Rusiei, Igor Ivanov, a decl