De la inceputul anului si pana in prezent, cotatiile "aurului negru" s-au zbatut intre recorduri pozitive si descresteri spectaculoase. Un lucru cert este acela ca, in luna aprilie, pretul barilului de titei a consemnat o triplare fata de nivelul de la inceputul anului 2002, iar analistii se temeau de doborarea nivelului maxim, de 80 de dolari, inregistrat in 1980.
Rusia a dat tonul degringoladei
La inceputul anului, Rusia a furnizat dovada puterii pe care o detine in domeniul energetic, cand gigantul Gazprom a decis sa sisteze livrarea de gaze catre Ucraina, Germania, Franta si alte state europene. Motivul oficial pentru care Rusia a adoptat o asemenea masura severa a fost Ucraina, acuzata ca ar fi sustras in mod ilegal petrol din conductele care tranziteaza statul. Decizia Rusiei a fost imediat resimtita pe piata petrolului, cand titeiul de referinta pe piata americana a fost tranzactionat pe 4 ianuarie, la 63,2 dolari pe baril, in crestere cu 2,16 dolari fata de sedinta anterioara. Pretul petrolului Brent, comercializat la Londra, a inregistrat un avans de 2,32 dolari pe baril, la 61,3 dolari pe baril.
Februarie-martie, fluctuatii relaxate
Pe fondul amenintarilor teroriste asupra Arabiei Saudite - principalul decident din OPEC si exportatorul de petrol numarul unu la nivel mondial -, al tensiunilor din Nigeria, dar si al programului nuclear iranian, cotatiile petroliere au depasit pragul de 68 de dolari pe baril, spre sfarsitul lunii ianuarie. In februarie si martie, spirala petrolului a intrat pe o panta descendenta, osciland in jurul valorii de 60 de dolari/baril. Singurul eveniment care a dinamitat realmente piata in aceasta perioada a fost atentatul de la cea mai mare rafinarie din Arabia Saudita, Abqaiq, de la sfarsitul lunii februarie. In mai putin de doua ore, pretul barilului de petrol a crescut cu aproap