Nicolae MANOLESCU
Andersen cel crud si alte teme
Prefata de Andrei Terian
Editura Corint, Colectia „Scriitori Romani“, Bucuresti, 2006, 400 p.
Nu-mi dau prea bine seama in ce masura criticul Nicolae Manolescu ne-ar mai putea procura mari surprize in anii urmatori. Probabil ca, odata finisata ultima fraza din Istoria critica a literaturii romane, va iesi seniorial din zona istoriei literare, asa cum, in urma cu ceva vreme, a renuntat definitiv la critica foiletonistica (purtat de mirajul politicii sau pur si simplu obosit), pregatindu-se pentru o vacanta meritata, agrementata cu tabletele scrise pentru Romania literara si cu poznase comentarii fotbalistice pentru cotidiene de mare tiraj. isi va pastra, fara indoiala, functia onorifica de magistru al criticii romanesti postbelice, dobindita cu truda consecventa a citorva zeci de ani.
Si ma tem ca cel mai redutabil concurent al criticului Nicolae Manolescu se va dovedi curind Nicolae Manolescu insusi, cel de dinainte de ’89, cel indragostit de literatura, creativ, prolific. Consacrarea sa foarte rapida (datorata aliantei dintre un talent remarcabil si o remarcabila inteligenta strategica) are ca revers o relativ timpurie incetinire a ritmului creatiei. Criticul si-a scris opera inainte de Revolutie si si-a administrat-o cu abilitate dupa, literatul beneficiind din plin (macar acesta!) de pe urma experientei politicianului. Nimic blamabil in aceasta strate-gie. Dimpotriva!...
Nicolae Manolescu e un nume deja clasicizat. A intrat in manualele scolare, are prestigiul unui „constructor de canon“, i se consacra monografii, teze de doctorat. Riscul, pe care nu da semne ca l-ar putea surmonta, este acela de a se nutri, de acum inainte, doar din amintirea unor proiecte de mult incheiate. Va iesi la scena deschisa numai pentru a se autocita, in stilul sau dezinvolt si sarmant, f
