Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a declarat astazi, la finalul convorbirilor pe care le-a avut cu premierul roman Calin Popescu-Tariceanu, ca i-a trimis o scrisoare presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, in care a solicitat ca, la sfarsitul anului, Comisia sa explice din nou in ce masura Romania a depasit deficientele pe care le-a avut in domeniile Justitiei si Afacerilor Interne.
Germania doreste o reconfirmare a progreselor tarii noastre, pentru a decide daca va cere sau nu activarea clauzei sectoriale in respectivele domenii.
In ceea ce priveste impunerea de catre Germania a restrictiilor la circulatia fortei de munca din Romania, Merkel a subliniat ca situatia nu este una speciala pentru tara noastra, ci se aplica tuturor celor zece state din ultimul val de aderare la Uniunea Europeana, ca modalitate de a-si proteja piata muncii.
Angela Merkel si-a exprimat increderea ca Germania va colabora foarte bine cu Romania dupa 1 ianuarie 2007, cand Berlinul va prelua presedintia semestriala a Uniunii Europene. Merkel a subliniat ca, odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei la UE, Tratatul Constitutional va fi sprijinit de 18 membri, ceea ce inseamna mai multe sanse pentru adoptarea acestuia. Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a declarat astazi, la finalul convorbirilor pe care le-a avut cu premierul roman Calin Popescu-Tariceanu, ca i-a trimis o scrisoare presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, in care a solicitat ca, la sfarsitul anului, Comisia sa explice din nou in ce masura Romania a depasit deficientele pe care le-a avut in domeniile Justitiei si Afacerilor Interne.
Germania doreste o reconfirmare a progreselor tarii noastre, pentru a decide daca va cere sau nu activarea clauzei sectoriale in respectivele domenii.
In ceea ce priveste impunerea de catre Germania a restrictiilor