„Doara oameni sintem, si ca atare sub steaua trecerii vietuim: homines viatores“ (Clipa si timpul, p. 17). Trecerile lui Mihai Sora nu sint nici instrainari, nici retrageri. Sint feluri pasionate de a fi si de a trai: nu in sine, ci cu celalalt. Treceri-impreuna, a-sadar, chiar si atunci cind drumul se ingusteaza si nu mai poti inainta decit in sir indian. Dialogul este, la Mihai Sora, o astfel de trecere-impreuna. Cei care ii stau in preajma (re)cunosc, desigur, si greutatea cuvintelor, si sensul tacerii. Ei stiu ca, intre toti homines viatores, se afla unul: homo amatus.
- „in ce ma priveste, incerc sa-mi descifrez cit mai exact stima in cadrul partiturii cosmice...“
Iubite domnule Mihai Sora, as incepe acest dialog cu o intrebare legata chiar de rostul cautarii filozofice: „Nu poti desface un nod fara sa stii despre ce este vorba“. Principiul acesta aristotelic, o exigenta a determinarii, este si una din temele centrale ale Regulilor lui Descartes. Cea de-a patra regula, mai cu seama, enunta tocmai necesitatea de a sti cu precizie ce cautam. Deci a desparti, precum bobul de neghina, ceea ce stii de ceea ce nu stii ar fi conditia pentru a capata, in cele din urma, un raspuns la ceea ce nu stii, adica a inainta in cunoastere. Dumneavoastra stiti ce cautati?
imi vine sa cred, dimpotriva, ca tocmai desfacind nodul cu rabdare si interes afli despre ce anume este vorba... intimplarea face ca, pina in clipa de fata cel putin, sa nu mi se fi intimplat sa am de-a face cu un nod – un nod in sensul propriu al cuvintului! – pe care sa nu fi sfirsit prin a-l deznoda. Nu trebuie, pentru asta, prea multa minte! Ajunge o atentie treaza si rabdarea omului hotarit sa-si duca treaba pina la capat pentru a face de-a-ndaratelea, incepind cu ultimul, toti pasii facuti – direct si nesofisticat – de autorul nodului cu pricina.
in fond, desfacerea ac
