Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii Uniunii Europene risca sa se duca pe apa sambetei

Publicat in Romania Libera, joi 2 noiembrie 2006 ·

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana poate insemna o sansa imensa pentru intreprinderile mici si mijlocii din Constanta daca acestea vor sti sa valorifice avantajele pe care le presupune integrarea. Cel mai important ar fi aparitia fondurilor structurale si de coeziune. Potrivit directorului Oficiului Teritorial pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii Constanta, Dumitru Nancu, IMM-urile vor beneficia de fonduri structurale si de coeziune in valoare de 580 milioane de euro, in perioada 2007-2013. Finantarea va fi asigurata dupa momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, in baza documentelor de programare care se afla in curs de negociere cu Uniunea Europeana. Proiectele vor fi selectate, avizate si inaintate spre finantare prin intermediul Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie, cu sprijinul OTIMMC. Gestionarea fondurilor de interes national va fi realizata si coordonata de Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Economiei si Comertului. Nu suntem pregatiti IMM-urile constantene nu sunt pregatite in totalitate sa faca fata concurentei de pe piata comuna europeana. Lipsa competitivitatii are drepr cauza, de cele mai multe ori, incapacitatea lor de a accesa sursele de finantare destinate investitiilor in tehnologii noi si in implementarea sistemelor de calitate sau de a beneficia de servicii de consultanta care sa le ofere orientarea adecvata in piata. Pentru a surmonta acest handicap, IMM-urile constantene pot apela la OTIMMC, institutie care le va facilita accesul la capital si dezvoltare tehnologica. Finantarea va fi indreptata cu precadere catre realizarea conditiilor obligatorii pentru a face fata exigentelor si presiunilor concurentiale de pe piata unica. Consolidarea productiei IMM-urile constantene pot primi sprijin pentru consolidarea si modernizarea secto

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 24 minute
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum 2 ore
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Meteo. Cum va fi vremea în următoare săptămâni. Prognoza pe regiuni

Mediafax acum o ora
Meteo Banat Media temperaturilor maxime va fi în scădere la mijlocul primei săptămâni, de la 33 de grade până la 29...30 de grade, apoi va creşte, astfel că la finalul lunii iunie, vor fi temperaturi maxime, în medie de 33...34 de grade. O nouă scăd

Ministrul Familiei, REPLICĂ dură pentru IPS Teodosie, după sfatul dat femeilor. Natalia Intorero: „Orice formă de abuz este inacceptabilă”

Gandul acum 46 minute
Natalia Intotero, ministrul Familiei, reacționează după noile declarații ale arhiepiscopului Tomisului. Teodosie le-a recomandat femeilor care sunt abuzate „să își ducă crucea”, pentru că au primit taina cununiei, și să nu se despartă de soții lor a

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum o ora
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Bărbat reținut după ce partenera sa s-a aruncat de la etaj în urma unui scandal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 28 minute
Un bărbat din judeţul Mureş a fost reţinut sub acuzaţia de tentativă de omor, el fiind suspectat că, în timpul unui conflict, şi-a determinat partenera să se arunce de la etajul unui bloc. Femeia a supravieţuit, iar bărbatul va fi prezentat judecăto

Turist german, de 67 de ani, descoperit mort pe insulă grecească CRETA

Gandul acum o ora
Un turist german în vârstă de 67 de ani a murit pe insula grecească Creta, după ce a plecat într-o excursie. Cel mai probabil, scrie ekathimerini.com, el s-a rătăcit. Ce a făcut înainte să dispară Bărbatul a plecat duminică dimineaţa din satul Omalo

Prinţesa Anne, internată cu "răni minore şi comoţie cerebrală"

News.ro acum o ora
Prinţesa Anne a fost internată în spital după ce a suferit răni minore şi comoţie cerebrală pe proprietatea sa din Gloucestershire, a declarat Palatul Buckingham. Prinţesa Anne, în vârstă de 73 de ani, este de aşteptat să se recupereze complet şi ra

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 4 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Noi informații cutremurătoare despre tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești. Cum au murit patronul și trei angajați

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbați, printre care și directorul fabricii de cașcaval din comuna Ibănești, județul Botoșani, au murit duminică, 24 iunie. Trei dintre victime au decedat încercând să-și salveze colegul, căruia i s-a făcut rău. Presa locală scrie că acestuia

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°