De la colegul meu de generatie, eminentul eseist si teoretician Marius Ghica, tocmai am primit invitatia de a participa la un volum omagial dedicat aniversarii de 90 de ani a filozofului Mihai Sora. Dupa cum stiu, un alt volum va fi coordonat de Aurelian Craiutu si Sorin Antohi. Si este foarte bine asa! Probabil, filozoful Mihai Sora este unul dintre putinii romani care isi merita mereu omagiul. Unul din putinii „mari romani“ care nu vor intra niciodata in topurile aberante ale vremii noastre.
Vestea ca Mihai Sora, „Domnul Sora“, cum i-am spus mereu noi, cei mai tineri, cu foarte calda deferenta si recunostinta, va implini 90 de ani este oarecum surprinzatoare. Ca sa nu spun socanta! Faptul ca este intr-o forma intelectuala exceptionala, cu replici vii si amintiri substantiale, este dovedit de interviul dintr-un foarte recent numar al Vietii Romanesti. Ce este insa surprinzator in aceasta aniversare? Pai, aniversarea insasi, evenimentul ca atare, pentru ca mie, intotdeauna, filozoful mi s-a parut cumva „fara virsta“. Nu in afara timpului, pentru ca timpul si istoria, care il incarneaza, nu l-au vaduvit deloc de incercarile lor.
Membru al Partidului Comunist francez si luptator in rezistenta, debutat in volum la Paris, la celebra editura Gallimard, cu Dialogul interior, o carte de fenomenologie excelent primita pe malurile Senei, filozoful avea sa debarce din vapor, la Sulina, cu putina vreme inainte de instalarea regimului comunist. insotit de mai multe cufere cu carti, de parca, totusi, ar fi presimtit ca va avea destul ragaz pentru lectura. Regimul comunist instalindu-se dupa foarte putina vreme, de buna seama ca decenii in sir nu avea sa mai fie vorba despre filozofie, despre cea scrisa, cu atit mai putin despre fenomenologie! in schimb, avea sa faca proiectul – si sa-l coordoneze in buna parte – „Bibliotecii pentru toti“, colectia care
