Saptamâna trecuta, printre comentariile la unul din articole am identificat si pe cel al lui Vladimir. Are 24 de ani si e plecat de cinci ani din tara; lucreaza la un patron bogat american, in domeniul nautic. Câstiga bine, dar ar vrea sa se intoarca in tara. Tara pe care o iubeste, desi nu i-a oferit conditii decente de existenta. Isi iubeste tara, i-e dor de ea si-l doare faptul ca multi dintre colegi ii considera pe români hoti, vagabonzi, bisnitari. Ce român, ce patriot este acest tânar de 24 de ani! Si câta nevoie am avea de acesti Vladimiri aici; dar i-am alungat cu premeditare, ca sa aiba loc escrocii, nesimtitii, nulitatile. Ma gândeam ce as avea eu de spus, in locul lui Vladimir, ca sa-mi apar neamul. Le-as recomanda celorlalti sa observe ca pe frontispiciul Pantheonului din Paris figureaza si numele unui român, Dimitrie Cantemir, acela care a facut cunoscuta Europei istoria imperiului otoman si a avut contributii cruciale in fundamentarea notiunilor muzicale. As aminti ca printre „nemuritorii“ Frantei a fost adoptat si un român din Slatina, Eugen Ionesco, iar un altul, Emil Cioran, e considerat ca unul din cei mai mari stilisti ai literaturii franceze. I-as intreba daca stiu o alta cântareata careia Verdi sa-i fi dedicat o arie celebra in afara de Elena Teodorini. I-as invita sa ia un avion catre Buenos Aires ca sa vada ca printre numele marilor cântareti care au onorat scena celebrului teatru Colon mentionate pe coloanele de la intrare este si cel al Floricai Cristoforeanu; si n-as omite sa subliniez ca, daca pot calatori cu avioane cu reactie, tot unui român trebuie sa-i multumeasca. Le-as mai spune ce mult datoreaza teatrul dramatic parizian unor români, in special Elvirei Popescu. As mai aminti ca arta moderna are printre pionierii ei multi români; Tristan Tzara (dadaismul), Eugen Ionesco (teatrul modern, numit impropriu absurd), Constantin Brâncusi, ce