Se vorbeste mult despre cartile lor, numele lor este abundent citat si prilej de conversatii intelectuale. Sunt faimosi. Insa soaptele se lasa grele la pamânt când vine vorba despre felul in care au murit. „Ah da? Nu stiam ca s-a sinucis“, vine replica, ultima dinaintea momentului silentios ce cuprinde indeobste o adunare care discuta despre moartea autoadministrata. Nu e usor sa scrii despre scriitorii sinucigasi in preajma „zilei mortilor“, atunci când ceata de toamna incepe sa se insinueze in diminetile noastre. O plimbare printre crucile unui astfel de cimitir nu ofera raspunsuri, ci doar intrebari. De ce oameni atât de inzestrati au capitulat? Ce i-a facut sa prefere raceala pietrei de mormânt faimei literare sau extazului creatiei? De unde vin si cine sunt fúriile lor? Surprinzatoare este proportia mare de literati de origine româna care nu doar au cochetat cu sinuciderea, ci chiar au infaptuit-o. Poetii suprarealisti Gherasim Luca si Ilarie Voronca, dadaistul Urmuz si talentatul Paul Celan au invins cel mai puternic instinct uman. Trei dintre ei, nascuti in familii evreiesti, au supravietuit anilor grei ai holocaustului nazist. In special destinul lui Paul Celan a fost puternic marcat de moartea ambilor sai parinti, disparuti intr-un lagar nazist. Tulburat de diabolicul antisemitismului, Celan s-a lasat o perioada amagit de comunism, de care s-a vindecat in urma ocupatiei staliniste a Bucovinei. La 50 de ani, s-a aruncat in Sena, acest gest fiind reprodus mai târziu si de prietenul sau Gherasim Luca. Evacuat din apartamentul personal de catre autoritatile franceze, Luca s-a aruncat si el in râul disperarii. Insa nu doar scriitorii români au fost nefericitii ingenuncheati ai unui razboi cu lumea nebuna a ideologiilor secolului 20. Dezamagiti de utopia comunista, Cesare Pavese si Vladimir Maiakovski sunt alti doi celebri sinucigasi. Esenta dura a gândurilor lor