Trebuie sa recunosc ca nu ma pot abtine si citesc in continuare ziare. Asa am aflat, de exemplu, ca „profesorii universitari cistiga patruzeci de milioane pe luna“ (cel putin!). Ceea ce m-a umplut de speranta unei batrineti impovarate doar de ani, nu de griji, si mi-a adus aminte de urmatoarea istorioara. Un fizician, un matematician si un logician merg pe un drum de tara din Anglia si trec pe linga o turma de oi.
Fizicianul exclama: „Ia te uita, in Anglia oile sint negre!“. Matematicianul corecteaza: „Nu, in Anglia exista oi negre“. Iar logicianul intareste: „De fapt, in Anglia exista oi negre pe o parte“. Sigur, nesabuit din cale-afara as fi sa pretind ziaristilor romani – formatorii de opinie, luminatorii neamului, reprezentantii celei de-a patra puteri in stat – sa gindeasca logic, sa fie in stare sa faca diferenta dintre cuantificatori, sa sesizeze, anume, distinctia dintre „oricare“ si „exista“: ar insemna, stiu, sa le cer prea mult. Dar sa aiba un dram de bun-simt, sa se documenteze putin inainte de a scrie, si asta e prea mult pentru ei? Pot sa-i anunt pe cei care scriu nazbitiile astea – nu-i cred inocenti – si pe credulii care le inghit pe nemestecate ca, la vechimea de douazeci de ani, leafa unui profesor plin de la Universitatea din Bucuresti este de aproape douazeci si trei de milioane net (aproximatie prin lipsa). Mult, putin, atita este. La care se pot adauga niste procente din „gradatie de merit“ sau „salariu de merit“ sau indemnizatie de conducere. Mai trebuie sa spun ca nu toti profesorii sint cadre de conducere si ca putini dintre ei iau gradatiile respective? Cit despre colegii mai tineri, fie ei lectori sau chiar conferentiari – despre asistenti ce sa mai vorbim, vai de mama lor! –, nu pot decit sa le urez stimabililor ziaristi sa traiasca din lefurile acestor dascali si, mai ales, sa munceasca la fel de mult ca ei.
Ca
