Premierul Tariceanu a fost nevoit sa se opreasca asupra unei solutii de compromis pentru fotoliul de comisar european alocat Romaniei dupa 1 ianuarie 2007. Desi ar fi vrut un liberal cu statura puternica, Tariceanu s-a oprit, fiind in criza de timp si de personal, asupra unui tehnocrat: Leonard Orban. Fost negociator-sef adjunct in relatiile Romaniei cu Uniunea Europeana pe vremea guvernarii Nastase, Leonard Orban si-a pastrat pozitia si dupa trecerea PSD-ului in opozitie.
Fara sa fie membru al vreunui partid politic, el este, totusi, asociat liberalilor, probabil din cauza ca este fratele unuia dintre cei mai vocali lideri PNL: Ludovic Orban. in afara numelui de familie, intre cei doi nu par sa existe prea multe asemanari: pe cit este de infipt si de arogant Ludovic, pe atit de retinut si de ponderat este Leonard. in vreme ce primul e perceput ca facind parte din grupul Patriciu, cel de-al doilea pare liber si independent, ceea ce pentru peisajul autohton aproape ca e o calitate. Leonard „tace si face“, fiind un bun profesionist, dupa cum sugereaza mediile europene in care se invirte in ultimii aproape sapte ani. Ludovic, in schimb, e un politician fara rezultate concrete, care vorbeste mult si face putin.
Tariceanu e mai atras de modelul balcanic, de politicianul demagog care stie sa dea din coate si sa se agate de grupurile profitabile, decit de liderul de tip european, serios, principial, moderat. Primul ministru opteaza pentru politicianul descurcaret, care stie sa cada mereu in picioare, indiferent de prostiile pe care le face, pentru cel care-i ramine fidel cu orice pret, fie el al gafelor sau al minciunilor. Primul ministru l-ar fi vrut pe Varujan Vosganian comisar european, desi stia ca senatorul liberal nu are nici anvergura necesara, nici experienta administrativa ceruta in asemenea situatii si nici cunostintele tehnice pentru a face fa