„Huliganul“ lui Norman Manea are parte, din nou, de o intoarcere triumfala. Dupa ce anul trecut ziarul spaniol La Vanguardia a desemnat Intoarcerea huliganului drept Cartea anului, la categoria „Carti straine“, intr-o competitie in care fusesera nominalizati Ian McEwan si Haruki Murakami, juriul Premiului Médicis Etranger a ales, acum citeva zile, sa premieze aceeasi carte.

Cronicile care au aparut in ultimele doua luni in presa culturala franceza nu fac economie de superlative. In contrast cu atitudinea rezervata de la Bucuresti – unde Nicolae Manolescu, Alex Stefanescu s.a. il considera pe Norman Manea un scriitor „mediocru, lipsit de talent“ –, cronicarii straini nu ezita sa vorbeasca despre autorul roman si despre cartile sale in termeni ultraelogiosi, vazind in el pe unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani, al carui nume este tot mai des invocat ca potential laureat al unui Nobel pentru literatura. In dialogul pe care l-am purtat iarna trecuta, prin e-mail, si publicat la inceputul acestui an in Observator cultural, Norman Manea spunea ca, dincolo de orice speculatii referitoare la interesul tot mai evident de care se bucura scriitorii proveniti din „tari mici“, „decisiva in arta ramine individualitatea, originalitatea, indiferent de unde ar proveni. Nici Ibsen, nici Kafka, nici Andrici sau Laxness sau Elitis n-au atras atentia doar pentru ca proveneau din «tari mici». Nici Ionesco sau Milosz sau Kertesz sau Danilo Kiss sau Gombrowicz“.

Ce are atit de special opera lui Norman Manea? De unde provine diferenta tulburatoare de receptare si apreciere critica si cum e posibil ca un scriitor rasfatat de critica straina sa fie sistematic minimalizat de unii dintre cei mai cunoscuti si influenti cronicari autohtoni? Pentru ca nu se poate sa nu te puna pe ginduri perseverenta cu care cartile lui Norman Manea sint expediate din vi