Rememorand anii cautarilor sale artistice, dar si ai primelor satisfactii compozitionale, Cornel Taranu insista asupra unui "detaliu" esential: in ceea ce priveste muzica contemporana, a ramas tot timpul conectat la fenomenul muzical european. "Adevarul este ca in acei ani plutea ceva in aer si asta o simtea tot grupul din care faceam parte, colegii mei clujeni, dar si cei din Bucuresti. " Ceea ce ii unea pe toti acesti promotori ai muzicii noi in Romania era interesul de a fi la curent cu ce se intampla in lume din punct de vedere muzical si dorinta de a aduce ceva nou in muzica. (Radu Constantinescu)
Prin anii '60-'70, incepuse deja sa se cam stie care sunt corifeii muzicii noi. L-am vazut deseori pe Stockhausen, care nu m-a entuziasmat foarte mult. Cel putin analizele lui de la Darmstadt ma plictiseau ingrozitor, mai ales ca le sustinea in trei limbi, spunea practic acelasi lucru si nici nu ne lasa sa iesim afara in pauze, era foarte rigid. Dar mai erau acolo Xenakis, Nono, Berio, Boulez, Ligeti, Pousseur, care intre timp s-a mai ofilit, sau Maderna. Erau, asadar, cativa compozitori foarte interesanti. Mai ales italienii ma atrageau, pentru ca aveau un plus de caldura si de melodicitate, chiar daca apelau la mijloace foarte noi. Pe urma, i-am descoperit la ei acasa pe unii dintre cei mai importanti compozitori polonezi, niste iugoslavi, mai ales sloveni, care erau foarte avansati din punct de vedere cultural si, bineinteles, pleiada de compozitori maghiari. I-am cunoscut la Budapesta si, dintre ei, cel putin 2-3 erau remarcabili.
Multe tendinte s-au cristalizat in acei ani. Pe atunci a aparut muzica spectrala, Metianu a lucrat mult in aceasta directie, dar si Iancu Dumitrescu, Calin Ioachimescu si altii. Am avut si eu scurte tangente cu acest gen de muzica, dar si cu muzica electronica sau cu folosirea unor elemente matematice. In lucrarile me
