A fost o vreme cand am cautat raspunsuri la intrebarile esentiale care ma framantau in carti de filosofie, de istorie, de sociologie, de psihologie, de religie... Niciodata n-am gasit insa, in sfera stiintelor sociale si umaniste, un raspuns interesant la intrebarea: Cum poate fi omul atat de contradictoriu? Numai literatura, si mai ales romanul si teatrul, sunt capabile, de fapt, sa surprinda omul in toata complexitatea contradictiilor sale. Literatura reuseste sa foreze mult mai adanc in misterul si abisul comportamentului omenesc decat toate stiintele. Pentru a intelege cum e posibil ca omul sa fie rascrucea atator contradictii trebuie sa citim in primul rand romanele marilor autori. Dostoievski, Proust, Thomas Mann reusesc sa surprinda intunericul si lumina din om mai bine si cu mai multa subtilitate decat orice tratat de psihologie, ei ne ajuta sa intelegem cum poate fi omul in acelasi timp bestial si tandru, odios si impunator, pervers si senin, egoist si generos... Mi s-a intamplat, cu cativa ani in urma, sa inteleg fenomenul violentei in lumea occidentala citindu-l pe Michel Tournier, mare scriitor francez, autorul unei carti care a facut ocolul lumii, "Vineri sau limburile Pacificului". Ce sunt razboaiele, spune Michel Tournier, decat o intelegere tacita intre adulti pentru a-si ucide fiii? si tot el explica: in mod normal, civilizatia crestina ar fi trebuit sa fie una neviolenta. Nu ne invata Biblia ca Dumnezeu a oprit in ultima clipa mana lui Abraham, care era cat pe ce sa-si sacrifice fiul ca dovada a credintei sale profunde? Aceasta interventie divina ar fi trebuit sa structureze comportamentul intregii lumi crestine: niciodata tatii n-ar fi trebuit sa-si extermine fiii. Orice poate fi pana la urma iertat si inteles, chiar si uciderea tatalui de catre fiu, dar nu a fiului de catre tata.

Istoria lumii nu a evoluat insa in spiritul acestei reguli fun