- fişă minimalistă între două trenuri -

"Datorită condiţiilor prielnice de viaţă, zona Urziceni a fost locuită din cele mai vechi timpuri. Pe rîul Ialomiţa înainta crapul de Dunăre pînă la salba de lacuri ale pîrîului Cotorca."

Aşa începe coloratul pliant de prezentare a Municipiului Urziceni, editat de Primărie. Şi tot aşa am înaintat eu, reporter timid, de la periferie spre aceeaşi Primărie. Drumul era lung, şi ora destul de matinală. Locuitorii oraşului îşi dereticau alene buticurile, cu un ochi mereu vigilent la străinul în trecere, pe care-l măsurau din cap pînă-n picioare. Indicaţiile privind direcţia şi distanţa corecte, spre punctul căutat, variau în funcţie de vîrsta şi ocupaţia interlocutorului: concluzia celor mai mulţi dintre ei a fost că, de unde vin eu, nu se poate ajunge pe jos pentru că e foarte departe. Unii s-au oferit să mă ducă pînă acolo, "cu băieţii", alţii mi-au recomandat maxi-taxi-ul. Cei mai dezinvolţi m-au întrebat pe cine cunosc pe-acolo şi, ce mai tura-vura, ce treabă am.

"Ca aşezare sătească, Urziceniul este atestat documentar la 23 aprilie1596, în vremea domniei gloriosului voievod Mihai Viteazul. Ca urmare a intensificării activităţilor comerciale, în perioada 1831-1864 are statut de tîrg. În 1864, cînd domnea Alexandru Ioan Cuza, Urziceniul este declarat comună rurală, iar în 1895 devine comună urbană (oraş). Urziceniul a fost reşedinţa judeţului Ialomiţa 117 ani (1716-18 aprilie 1833)."

Dacă aş fi fost ghidul vreunui documentar de televiziune despre români şi Românii mari sau mici, aş fi spus că istoria Urziceniului se derula odată cu interminabilul meu drum spre Primărie. Important e însă că amîndouă au avut un sfîrşit: partea introductivă a pliantului nu e atît de lungă, şi am reţinut din ea cam ce mi-a spus, mai actualizat, şi primarul - liberal - Constantin Sava, la care, pînă la urmă, am ajuns: că îna