Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Morţilor, o sărbătoare catolică adoptată de toţi

Publicat in Adevarul, vineri 3 noiembrie 2006 ·

cu câteva zile înainte, cu curăţarea mormintelor celor dragi. Pieţele din Timişoara au fost inundate de coroniţe şi jerbe de flori, iar vânzările au fost garantate.În satele din Banat, cu câteva zile înainte, cu curăţarea mormintelor celor dragi. Pieţele din Timişoara au fost inundate de coroniţe şi jerbe de flori, iar vânzările au fost garantate.

În satele din Banat, noaptea de 1 spre 2 noiembrie este şi un prilej pentru membrii familiilor de a se întâlni. De regulă, ei petrec ore în şir la cimitir. Cei care sunt departe angajează îngrijitori de morminte, pentru a fi siguri că rudele lor decedate vor fi cinstite cum se cuvine.

În tradiţia Bisericii Romano-Catolice şi Greco-Catolice, o parte din sufletele celor morţi care nu au fost nici sfinţi şi nici damnaţi ajung în Purgatoriu, unde se curăţă de păcate pentru a putea intra în rai. De aceea, în această zi preoţii organizează slujbe pentru iertarea păcatelor celor dispăruţi dintre cei vii şi primirea lor în rai. Tot în calendarul romano-catolic, 2 noiembrie este Ziua Tuturor Sufletelor.

Pelerinaj la cimitirele din Ardeal

Cimitirul Central din Cluj, cel mai mare din Transilvania, a fost străbătut în tăcere, până târziu în noapte, de rudele celor morţi, din ţară şi străinătate. Marea majoritate a mormintelor, de la cavouri celebre ale unor personalităţi istorice sau culturale, până la mormintele limitrofe, au fost vizitate de rude sau cunoştinţe. Din când în când, liniştea era deranjată de cântece triste, interpretate de rudele celor morţi. Cimitirul Central este cunoscut şi sub numele de Hajongard, derivat de la numele german al parcului, "Grădina iepurilor" (Hasel Garten), fiind înfiinţat încă din Evul Mediu. (Mihai Bacalu)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum 2 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 5 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum o ora
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Călin Georgescu îi cere Elenei Lasconi să cheme tinerii la vot, nu în piaţă

Mediafax acum 2 ore
Georgescu a declarat, la Realitatea Plus, că tinerii nu ar trebui să fie chemaţi în piaţă, ci la vot. „Eu, ca părinte, vă rog pe toţi, nu căutaţi să faceţi (...) audienţă cu acei copii care văd că sunt acum în stradă, în piaţă. Vă rog din tot suflet

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Preşedintele PNL atrage atenţia că atacarea lui Călin Georgescu poate avea efect contrar: Există riscul să vedem nişte voturi, atât la alegerile parlamentare, cât şi în turul doi care să ne surprindă / Aproape toate sondajele, invalidate de realitate

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Boloja, a relatat, miercuri seară, o discuţie avută cu un român din Italia, care i-a povestit că, deşi a votat în primul tur cu un candidat, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale va vota cu altul, ”pentru c

Elena Lasconi, întrebată dacă turul l al alegerilor prezidenţiale ar trebui anulat de CCR: Ar fi o încălcare gravă a democraţiei, deja au încălcat democraţia, au intrat cu bocancii în ea atunci când au scos din cursă un candidat

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţie Elena Lasconi a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi o încălcare gravă a democraţiei, apreciind că deja a fost încălcată democraţia atunci când un cand

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 3 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 8 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

2°/7°
Constanta
acum

joi

3°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°