Cat de interiorizat poate fi un text care descrie realul inconjurator; cat de profund poate fi dialogul subteran al formelor cotidianului cu angoasa ontica? Titlul volumului de care ne ocupam* sugereaza ca tanarul debutant ia in calcul aceasta dualitate fara de care poemul ar fi o simpla joaca de vocabule.

Atunci cand reuseste sa mentina sub tensiune aceste "forme de sub piele", poetul ne ofera momente privilegiate in care lumea apare limpede si esentiala, dezgropata parca de sub ruinele unui cataclism. Asa se petrece cu Daca treceai prin Berceni, poem unde, printr-o metonimica, miraculoasa arheologie, dezgroparea unui banut stralucitor din "bratul tau sub carnea vanata" devine presimtirea unui alter-ego mai bun, care comunica fara nici un efort cu cei din jur: "le spui prietenilor tai le spui parintilor/ despre banutul tau le spui cat de mult il iubesti/ cata fericire iti aduce/ in timpul asta mama ta se uita la televizor/ ii zici mama cu agrafa ta l-am gasit/ mama sub carnea mea slaba printre venele groase/ ea te aproba zambind/ te duci atunci la tatal tau/ ii spui tata banutul meu are efigia ta stantata sunt ochii tai cei care stralucesc/ iti mangai rana cu marginile albicioase chiar o atingi in miezul ei/ simti ca acolo esti tu cel adevarat/ simti ca acolo s-a strans toata viata ta". Remarcabila puterea de sugestie a acestui simbol minimal (complex totodata, caci tripartit: banutul dezgropat, rana cu margini alburii si bratul insusi cu carnea lui sensibila care sopteste, tremura, susura) ce ordoneaza toata viata actantului, trezeste si da o coerenta lucrurilor: "carnea iti tremura pe brat/ iti clantane dintii scaunul pe care stai te impunge/ cobori infrigurat la husi transpiratia a lipit camasa de brat/ iata copiii cu ochii rosii traversand cuminti strada/ iata mana ta vanata pulsand sub cleiul transpiratiei/ micul tau pas atinge chiar radacina strazii/ o s