Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AIE vrea noi centrale nucleare

Publicat in Curierul, vineri 3 noiembrie 2006 ·

Pentru prima data in 32 de ani, Agentia Internationala de Energie a anuntat ca va solicita, saptamana viitoare, guvernelor din toata lumea sa ajute la construirea cat mai repede posibil a unor noi centrale nucleare, relateaza Financial Times in editia electronica de ieri.

Mai multe tari, printre care India, China, Statele Unite, Franta si Bulgaria, au deja planuri pentru mai multe centrale nucleare, iar altele, precum Marea Britanie si Romania, se afla in etape incipiente pentru construirea de noi reactoare.

Pe de alta parte, state ca Germania si Spania se opun ideii de a suplimenta capacitatea nucleara.

Intr-un interviu acordat inainte de publicarea raportului "Imagine asupra Energiei in Lume" intocmit de agentie, Fatih Birol, economistul sef al AIE, a precizat ca politicienii trebuie sa ii convinga pe alegatorii refractari ca energia nucleara este sigura si necesara.

De asemenea, ei trebuie sa creeze un climat de investitii favorabil oamenilor de afaceri. Birol a precizat ca, potrivit calculelor agentiei, nivelul costurilor pentru investitii in domeniul energetic pana in 2030 a crescut din cauza inflatiei, iar suma prevazuta initial, de 17.000 de miliarde de dolari, va fi revizuita.

Politica Romaniei privind energia nucleara

Si in Romania exista un proiect de dezvoltare a energiei nucleare.

In acest sens, Guvernul Romaniei a decis ca reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda sa fie construite simultan, pana in 2015, in urma unei investitii estimate la 2,2 miliarde euro. Centrala de la Cernavoda a fost proiectata pentru cinci reactoare CANDU, cu puteri instalate de circa 700 MW fiecare.

In prezent, centrala functioneaza cu un singur reactor, care asigura circa 10% din consumul national de energie electrica.

Cel de-al doilea reactor este programat sa intre in exploatare comerciala in luna septembrie 20

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății

Press Alert acum 14 minute
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinătății și zi de mare bucurie, căci ea semnifică biruința Mântuitorului asupra morții, îndumnezeirea naturii omenești și speranța vieții veșnice prin transcenderea morții, de-a lungul secolelor,

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim în această seară. Ora la care va ajunge la Catedrala Patriarhală

HotNews acum 15 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită tuturor delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aero

Sâmbăta Mare. Tradiții și obiceiuri în ziua de dinaintea Paștelui

Mediafax acum o ora
Din punct de vedere religios, Sâmbăta Mare amintește de punerea în mormânt a Mântuitorului și de coborârea Sa la iad, unde, potrivit tradiției ortodoxe, a eliberat sufletele celor drepți. Este o zi de o solemnitate aparte, în care credincioșii se ad

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 8 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 11 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Papa Francisc, încă în convalescenţă, nu a asistat la procesiunea anuală din Vinerea Mare de la Roma

News.ro acum 8 ore
Papa Francisc, care încă se recuperează după o dublă pneumonie, nu a participat vineri, pentru al treilea an la rând, la procesiunea anuală de la Colosseumul din Roma unde au venit mii de credincioşi catolici, relatează Reuters Suveranul pontif în v

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări pentru familie, prieteni și colegi

Cancan acum 14 ore
Vrei să îi surprinzi pe oamenii dragi din viața ta cu mesaje speciale de Paște? Îți prezentăm câteva urări emoționante pe care le poți trimite apropiaților cu ocazia acestei sărbători! Mesajele sunt o modalitate minunată de a adresa urări de bine cu

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

„Rețeta” de Paște postată de Poliția Capitalei pe rețelele sociale: „Vecini salutați, nu reclamați”

Libertatea acum 8 ore
Poliția Capitalei a lansat o campanie inedită pentru sărbătorile pascale, conform unui anunț făcut pe rețelele de socializare. Instituția a prezentat o „rețetă” specială pentru a asigura o atmosferă liniștită și sigură în timpul sărbătorilor.

Vremea

București
acum

sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

sâm.

7°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°