Simetrie utopică Asta-i un alt fel de toamnă, numai a mea, în care umblu cu capul în jos pe sub rădăcini, Pe sub cărările verzi de sticlă, cu paşii lipiţi De tălpile tale reci, carismatice, Care se duc la vreo înmormântare. Habar n-am ce ne ţine în prelungire Fiecare-n cerul lui pe care-l sfâşie Cu încăpăţânare şi detaşare De zeu mimetic, artificial, Fiecare cu era lui glaciară spartă în secunde irascibile ca ochii de pisică Neagră. Hainele tale fluturând pe culmea Inocenţei, cu scoici în buzunare, Eşti atât de aproape de mare, te văd invers Alb jos şi foarte întunecat sus, cu capul Bandajat în alge, neras, încercănat peste tot, Lăsând o dâră sclipitoare cu fruntea prin nisipul lichid Şi-mi vine să ţip: ai uitat Că eu sunt cea care s-a înecat, Degeaba-ntorci pozele cu susul în jos - Se scutură din ele tot ce e mai frumos, Se golesc de zâmbete, de suveniruri, de nisip, Ca nişte clepsidre ale singurătăţii. Cu mişcări fetale înot în lumina ta Dar rămân mereu la margine - petală ofilită într-o farfurie cu oţet - interminabilă scufundare într-un mediu mult mai solid decât mine, Ostil, Umbră egoistă fără pistil. Recondiţionare la domiciliul clientului Câţi nu s-au lecuit cu trifoi! Numai tu refuzi a patra petală, Dimensiunea câştigătoare, fericirea populară, împrumutul drăcesc ale cărui rate Se află dincolo de moarte. Numai tu te uiţi înapoi, la gălbenuşul felinarelor De pe Bulevardul Eşecului Total Unde însuşi Giordano Bruno, nebun flaşnetar, Susţine că încă ne mai învârtim în jurul Gălbenuşului cel Mare. Cu o mână te mângâi şi cu cealaltă îţi ţin oglinda în dreptul inimii Ca să înţelegi ce e viaţa - urzeală lichidă De neuroni, dialog cu cel Care ar fi trebuit să fii şi nu eşti, Care-ţi dă peste nas şi te batjocoreşte Că faci totul pe dos şi totuşi supravieţuieşti Ca simbol al deşertăciunii. Fenomenul Nu se numeşte în nici un fel, E doar un chip cioplit infidel Care-ţi to