La 16 ani dupa o revolutie anticomunista, bantuie inca - precum stafia lui Marx - legende nostalgice. Mai mult, pe masura trecerii timpului, realitatea se estompeaza, inlocuita cu ceea ce ni se pare ca ne aducem aminte.
Bunaoara preturile. Pe vremurile alilalte, ehei! , erau preturi mult mai mici. Pardon de intrebare, la ce? La apa plata, la sucuri de fructe, la 50-60 de sortimente de mezeluri sau, poate, la laptopuri? 99% dintre produsele si serviciile disponibile astazi in Romania nu existau deloc in Epoca de Aur. Cat despre acel pricajit 1%, ar fi de discutat cat si cum puteai pune mana pe respectivele produse. Nu ma refer doar la bantuitul prin oras si la cozile de 2, 4, 8 ore, ci si la faptul ca, bunaoara, de Pasti, ouale, care costau oficial 1 leu bucata le cumparam cu 5 sau chiar 10 lei de la speculanti, ca la aprozar se cam terminasera inainte de a incepe.
O alta legenda emotionanta vizeaza asigurarea locurilor de munca. In realitate, comunismul nu-ti asigura un loc de munca, ci doar un salariu, ceea ce e putin alta poveste. Un sef de serie de la Informatica, adica omul care terminase cu media cea mai mare, a ajuns la fabrica aia din provincie unde statul, nu-i asa?, ii asigurase o repartitie guvernamentala. S-a prezentat frumos la director, care l-a intrebat ce stie sa faca. Asta pentru ca fabrica nu ceruse nici un absolvent, dar ii dadea statul fara sa ceara. Tanarul i-a zis: "Sunt informatician". S-a lasat un moment de tacere, dupa care directorul l-a privit fix intre pupile, vorba lui Ion Baiesu, si a vrut sa se lamureasca: "Domn'e, mie sa-mi zici asa: inginer sau economist?"
Povestea asta cu locul de munca e cam delicata, pentru ca atinge o zona greu marturisibila: pe langa alte forme de a ne tampi, comunismul ne-a si deprofesionalizat, incurajand sistemul "Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim". O mare parte dintre romani
