Pe fundalul discontinuu şi aproape imperceptibil, în România, al anului internaţional Freud, care aniversează 150 de ani de la naşterea întemeietorului psihanalizei, vă invit să zăbovim puţin asupra uneia dintre temele perene ale orientărilor abisale: relaţia dintre fondator şi discipolii săi. M-am oprit la relaţia dintre Freud şi Jung pentru că aceasta, deşi adesea invocată în cultura română, mi se pare a fi greşit înţeleasă: Jung, discipolul preferat, devine un disident ireductibil al psihanalizei freudiene. Cu alte cuvinte, mai concrete, Jung ar opune inconştientul colectiv inconştientului personal, viziunii freudiene despre libido, propria sa viziune, ar introduce în gîndirea abisală o nouă concepţie despre vis şi simbol, care o dislocă pe cea a lui Freud. De asemenea, este reprezentantul unei noi concepţii despre disfuncţiile psihice (nevroze şi psihoze), şi, mai ales, filosoful orientărilor abisale, în timp ce Freud rămîne medicul acestora. În termenii "exoterici" ai lui Constantin Noica, Freud s-ar ocupa de "sufleţel", în timp ce Jung, de spirit.

Vă propun o viziune diferită asupra relaţiei Freud-Jung, pe care o voi denumi tot cu un termen al lui Constantin Noica, preluat de astă dată din gîndirea sa "ezoterică"; este vorba despre "contradicţia unilaterală", în care doar un pol îl contrazice pe celălalt, în timp ce acesta îl integrează depăşindu-l. Contrar opiniei curente, care îl opune pe Jung lui Freud, din reacţia celui din urmă rezultînd o contradicţie bilaterală, consider că doar Freud îl contrazice pe Jung, în timp ce acesta doar relativizează unele din ideile maestrului şi extinde valabilitatea cîtorva din principiile esenţiale, avansate de el, la noi dimensiuni ale mentalului.

Inconştient colectiv şi inconştient personal

Încep cu ceea ce este mai accesibil pentru că mai cunoscut, şi anume cu relaţia dintre inconştientul colectiv