Cidul, "El Cid Campeador", si-a repurtat cea din urma si totodata cea mai ampla victorie, dupa ce-si daduse duhul. InCantar se istoriseste ca ai sai ii indeplinisera vointa de a-l lega de cal, cu spada-n mana, spre a baga spaima in mauri. Postmortem, in cursa pentru desemnarea celor mai importanti dintre romani, si-a adjudecat si Stefan cel Mare ultima si cea mai insemnata biruinta, obtinand majoritatea voturilor in lupta cu spahiii si ienicerii uitarii. Ceea ce nu mi se pare prea rau. In fond, a avut si voievodul meritele sale deloc neglijabile, chiar daca graba cu care a fost declarat sfant, in ciuda legendarei sale slabiciuni pentru sexul cel frumos, are toate ingredientele spre a fi calificata drept suspecta. Parte din ce urmeaza insa, in aceasta ierarhie, dincolo de Carol I - pare mai degraba extras dintr-o gluma proasta, din categoria celor care n-ar putea lua niciodata nota zece, necum douazeci. Alta parte izvoraste dintr-un cosmar al psihismelor distruse de indoctrinare patriotarda si de tembelizarea prin intermediul micilor ecrane. I se confera bunaoara o aura de maretie unei nulitati intelectuale, precum Ion Antonescu. Un maresal ale carui decizii politice si fapte de razboi s-au dovedit nu doar catastrofale pentru geografia Romaniei, ci, aparent, ireparabile si pentru memoria ei istorica. In afara de Richard Wurmbrand, ajuns nu se stie prea bine cum in aceasta lista stranie, personalitatile cu merite incontestabile in lupta pentru instaurarea libertatii si democratiei in Romania, de pilda Radu Filipescu, nu se regasesc defel in segmentul superior al acestei ierarhii. Cine a mai auzit astazi de eroi autentici, precum Ionel Cana de la SLOMR? De mirare, toate astea nu-s. Deceniile de manipulare totalitara, mai intai fascista si apoi comunista si postcomunista, nu puteau sa ramana fara efect. Intr-o lume a obsesiei performantei si a degringoladei valorice, ier