Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportul, proba panarama a bacalaureatului, a fost reintrodus

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 3 noiembrie 2006 ·

Ministerul Educatiei s-a razgindit. Actualii elevi de clasa a XII-a vor sustine proba de educatie fizica si la bacalureatul din 2007, desi aceasta fusese puternic contestata. Desi metodologia examenului de anul viitor nu are prevazuta o astfel de proba, ministerul a revenit asupra deciziei acum doua zile. "Ulterior aprobarii metodologiei de bacalaureat, la Ministerul Educatiei au venit foarte multe solicitari din partea elevilor claselor a XII-a si parintilor acestora vizind reintroducerea educatiei fizice ca proba de examen. Argumentul majoritar prezent in aceste cereri a fost acela ca elevii care doreau sa se prezinte la aceasta proba nu au mai insistat, in anul scolar precedent, in clasa a XI-a, pe studiul disciplinelor aprobate prin metodologia de la sfirsitul lunii august", a precizat Mircea Muresan, directorul Directiei de Comunicare din cadrul ministerului. Asa se face ca ministrul Mihail Hardau a decis printr-un ordin ca disciplina Educatie fizica si sport sa faca parte din lista probelor ce vor fi sustinute la examenul de bacalaureat din 2007. Proba de sport a stirnit an de an nemultumirea profesorilor si chiar a elevilor care isi alegeau alte discpline la ultima proba de examen. Aceasta intrucit candidatii probei de educatie fizica aveau in majoritate note de 9 si 10. "Aceste note duc la cresterea mediei generale a candidatului, ceea ce nu este corect fata de candidatii altor discipline", este de parere Cristina Valcu, directoarea Colegiului National. Acesta a fost si motivul pentru care directorii, dascalii si inspectorii scolari de la Iasi au propus anul trecut ministerului eliminarea probei de sport. Ministerul Educatiei s-a razgindit. Actualii elevi de clasa a XII-a vor sustine proba de educatie fizica si la bacalureatul din 2007, desi aceasta fusese puternic contestata. Desi metodologia examenului de anul viitor nu are prevazuta o astfel de proba, mini

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Doi adolescenţi de 15 ani, o fată şi un băiat, găsiţi morţi pe un câmp de lângă Tulcea/ Ei dispăruseră de acasă în 4 ianuarie

News.ro acum 26 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 15 ani, o fatră şi un băiat, au fost găsiţi morţi pe un câmp de lângă municipiul Tulcea. Ei erau căutaţi de poliţiştii după ce au dispărut de la locuinţele lor în 4 ianuarie, fiind refăcut traseul parcurs prin vizionarea

Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 3 ore
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Ligia Deca, numită prorector la SNSPA: „Va aduce o contribuție semnificativă”

HotNews acum o ora
Fosta ministră a Educației a fost numită prorector la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) miercuri, la 16 zile după ce a plecat din funcția deținută aproape doi ani în guvern. Ligia Deca, care din 2022 este profesoară la SN

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum o ora
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

S-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din România, în ultimii 65 de ani

Adevarul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în România s-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii aproximatv 65 de ani. 

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 41 minute
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Suma exorbitantă pe care Claudia Pătrășcanu a plătit-o pentru două prăjituri, în Dubai: „Măcar dacă erau bune”

Adevarul acum 25 minute
La sfârșit de an, Claudia Pătrășcanu a avut parte de o vacanță în Dubai, pe care a petrecut-o alături de de cei doi fii ai săi. Vedeta a postat pe rețelele sociale imagini din celebra destinație turistică, dar a dezvăluit și partea mai puțin plăcută

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 29 minute
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Accident rutier în zona stației de autobuz de la Poarta 2 Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 54 minute
Un accident rutier a avut loc astăzi, 8 ianuarie 2024 în zona Poarta 2 Constanța. La fața locului intervin pompierii, cadrele medicale SMURD dar și polițiștii rutieri.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/10°
joi

6°/13°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°