Giaccomo Puccini nu este primul compozitor inspirat de romanul abatelui Prévost, înaintea sa au mai fost şi alţii care nu au rămas în istorie, doar Massenet cu a lui Manon cucerise deja majoritatea scenelor europene. Şi totuşi, în pofida obiecţiilor apropiaţilor săi, tânărul Puccini aflat la început de drum se încumetă, la doar nouă ani distanţă faţă de versiunea celebră, să-i dea o nouă întrupare. Şi reuşeşte să creeze cu Manon Lescaut o cu totul altă poveste: tălmăcitor al pasiunilor violente, care nu se fereşte de trăsătura groasă dar poate desena şi volute delicate, Puccini recurge la simfonizarea intensă a discursului şi amplificarea planurilor până la dimensiunile unei fresce dramatice, la asprirea personajelor şi acţiunii, aruncând asupra fragilei eroine a lui Massenet un ecleraj diferit, tipic italienesc, cu un nesecat flux de melodii eruptive, pasional, dogorâtor şi mult mai modern. Ea este o femeie periculoasă, dominată de impulsuri, care îşi distruge bărbatul şi se autodistruge, amorală şi iresponsabilă; pe o scenă ideală ne-o putem închipui ca un fel de Brigitte Bardot (vă amintiţi de Et Dieu créa la femme ?) fascinanta, cu o sexualitate debordantă, inocentă şi perversă. Dar Manon mai şi cântă şi cine ar putea să ne dea iluzia traseului muzical şi dramatic al eroinei de la femeia-copil la femeia fatală şi apoi la fiinţa prăbuşită din final? în noua premieră a Operei Naţionale, Mariana Colpoş şi-a construit partitura, foarte solicitantă, pe culorile vocii ei de soprană lirică spinto fără excese ŕ la Tosca, cu linie, cu îngrijire şi cu un evident crescendo către ultimul act unde, în marea revărsare "tristanescă" a finalului, a găsit intensitatea emoţională convingătoare. Partener i-a fost tenorul bulgar Kamen Chanev, oaspete frecvent pe scena noastră; avantajat de o voce solidă cu timbru viril, acute strălucitoare, el face faţă rolului Des Grieux - unul din