In ultimele săptămâni, m-am răfuit din greu cu Sorin Antohi. L-am dispreţuit, l-am urât, m-am lăsat copleşit de oroare. L-am bârfit, la cel mai jos nivel, cu prietenii şi cunoscuţii. M-am lăsat, într-un cuvânt, copleşit de răul pe care acest strălucit intelectual ni l-a făcut tuturor, nouă, celor care credeam în el, dar şi celor cărora, ca inteligenţă, cultură şi deschidere spirituală, le era egal. Am atins nivele aproape isterice într-o seară, la poalele Tâmpei, când, bucureşteni, timişoreni şi braşoveni, am întors pe toate feţele - unele mai murdare decât altele - acest straniu caz care a provocat consternare şi un fel de spaimă viscerală: în cine să mai ai încredere? Cine urmează pe lista dezamăgirilor? Oare am înebunit cu toţii? Mai vechii (şi total infelice) culpe a relaţiei cu Se­cu­ritatea, tocmai i se adăugase şocul fraudei intelectuale în care s-a complăcut, ani în şir, hiperinteligentul nostru prieten. Că Sorin Antohi n-a dus la bun capăt programul doctoral în care fusese înscris, treacă-meargă. Dar e impardonabil să fi pretins că posedă titlul de doctor, când nu-l avea! Mai mult, ani şi ani la rând, el a făcut parte din comisii de doctorat, a condus lucrări şi a împărţit, cu propria lui mână, diplome de doctor. Nu s-a gândit, măcar o milionime de secundă, că nu se primejduieşte doar pe sine, ci şi pe cei care - datorită iresponsabilităţii sale - intrau în posesia unor diplome ciobite? Nu s-a gândit că, multă vreme de-aici încolo, toţi aceşti oameni stau cu sabia lui Damocles de-asupra capului, înspăimântaţi c-ar putea veni momentul să li se pună sub semnul dubiului munca, de-altminteri onestă, dar desfăşurată în condiţii trucate? N-am idee cum se poate ieşi din acest cerc infernal, care dă insomnii - o ştiu cu precizie - unui grup de tineri care şi-au luat în ultimii ani doctorate la Central European University, sub conducerea lui Sorin Antohi. Sper să se