După ce, în La mala educación, arătase - dacă mai era nevoie - că un film poate fi dulce, spumos şi oarecum "cheesy" fără ca vreunul dintre personajele principale să fie de sex feminin, Almodóvar revine, la doi ani distanţă, pentru a încerca pariul invers. Volver e un film în care nu există protagonişti bărbaţi, iar opţiunea pare conştientă şi programatică: femeile din ultima peliculă a regizorului spaniol sînt, aproape toate, implicate în intrigi care ar putea fi rezumate sub titlul "cum am reuşit să scap de soţul meu". Şi, evident, acesta nu e deloc un motiv de remuşcări sau regrete - singurul personaj masculin un pic mai bine conturat, ucis la începutul filmului de fiica sa vitregă adolescentă, este stereotipul unui alcoolic cam plictisitor de care femeile se dispensează rapid, răsuflînd uşurate că îşi pot trăi viaţa. Căci, fireşte, Volver este în fond, ca multe dintre filmele lui Almodóvar, un soi de invitaţie comică la emancipare, un compliment flamboaiant adus diversităţii şi multiplicităţii vieţii, o privire autoironică aruncată complicaţiilor cotidiene. E drept, în Volver sînt mai puţine răsturnări de situaţie decît în filmele mai vechi ale regizorului. Dacă unii dintre noi vor găsi că Volver nu reuşeşte grandiosul tur de passe-passe care transforma peliculele care l-au făcut celebru pe Almodóvar în adevărate rafale de tir epic, trebuie remarcat, totuşi, că tendinţa aceasta de a mai încetini puţin începe cu Hable con ella, un film care, tocmai, a avut parte de o presă bună datorită altor calităţi. Ritmul magistral susţinut în Todo sobre mi madre de toate acele twists and turns se regăseşte mai puţin în producţiile sale de după 2000, însă miza centrală nu este totdeauna ruperea permanentă a continuităţii. Volver este, cum spuneam, o poveste comică în al cărei subtext se află, evident, problemele legate de emanciparea femeii. Acesta este, de altfel, unul dintre