Întreruperea lucrului aduce pierderi de zeci de milioane de euro/zi al încasărilor vamale, pe fondul unui aflux maxim de importuri şi exporturi, pierderile statului ar fi de ordinul milioanelor de euro.
Desfiinţarea, după 1 ianuarie 2007, a frontierelor de vest şi de sud ale României va conduce, automat, la dispariţia a aproximativ 1000 de posturi, din totalul celor 4000.
Viitor incert a aproximativ 1.000 de persoane
În lipsa unui plan concret de reorganizare a sistemului vamal, şi automat, a unor măsuri ce ar trebui instituite de către autorităţi în vederea protecţiei sociale a angajaţilor, vameşii ameninţă cu declanşarea, în perioada Sărbătorilor, a grevei generale. "Deşi mai sunt doar două luni, noi încă nu cunoaştem planul de reorganizare al sistemului vamal, ca urmare a desfiinţării frontierelor de vest şi de sud. Se doreşte, se pare, o reorganizare bruscă, peste noapte, fără a fi luat în calcul şi impactul social, aşa cum s-a întâmplat şi în 2000, când deciziile au fost luate în 5 zile", a declarat ieri, Florin Savenco, preşedintele Sindicatului Naţional Vamal "Unirea". Potrivit acestuia, calendarul acţiunilor de protest va fi decis săptămâna viitoare. "Pe 10 noiembrie va fi hotărât programul de acţiuni de protest. Dacă Guvernul nu va demara discuţiile referitoare la reorganizarea sistemului vamal şi găsirea unor soluţii pentru protecţia vameşilor, vom declanşa greva generală, cel mai probabil în perioada Sărbătorilor", a precizat Savenco. O încetare definitivă a activităţii vameşilor ar însemna blocarea tuturor importurilor şi a exporturilor, precum şi stoparea traficului de pasageri din aeroporturi şi punctele terestre de trecere a frontierei. Cumulate, toate acestea s-ar traduce în pierderi enorme la bugetul statului.
O zi de grevă aduce statului pierderi de 24 milioane euro
Spre exemplu, în luna noiembrie 2005, veniturile total