A devenit obositor. Se bate apa-n piuă - tocmai acum, cînd aderarea dă buzna peste noi - pe tema "sîntem trataţi ca nişte cetăţeni de categoria a doua". Marea Britanie a decis să nu deschidă piaţa muncii pentru români şi bulgari şi imediat indignările au prins glas: de ce nu sîntem trataţi asemenea cetăţenilor din cele 10 ţări care au aderat în 2004? N-a mai contat că o astfel de măsură (restrictivă, de acord; regretabilă, desigur) intră în atribuţiile guvernelor naţionale, astfel încît ne puteam aştepta la ea, e în regulile jocului: unele ţări deschid piaţa muncii pentru noii concetăţeni, altele nu - aşa a fost şi în 2004. Nimeni nu s-a gîndit să lanseze o dezbatere despre rădăcina acestei probleme: e nevoie de o reformă generală a pieţei muncii în Europa, care să elimine şi ultimele urme ale protecţionismelor naţionale? E posibilă o asemenea reformă atîta timp cît politicienii din diverse ţări utilizează, din raţiuni electorale, sperietoarea "străinilor care ne vor lua locurile de muncă"? Şi, dacă da, cum se poate face o astfel de reformă într-un spaţiu economic care creşte greu şi nu reuşeşte să ţină pasul competitivităţii pe plan global? Sigur, asemenea teme sînt prea serioase pentru presa românească, nu aduc audienţă şi tiraj. În schimb, pentru manifestarea spontană a demnităţii rănite se găseşte loc întotdeauna.

Dar astfel de reacţii au existat şi în legătură cu numirea candidatului României la postul de comisar european. După eroarea desemnării lui Varujan Vosganian (care pur şi simplu nu se potrivea cu "fişa postului", asta-i tot, s-a văzut în prima declaraţie de după desemnare, cînd a spus exact ce nu trebuie să spună un viitor comisar european), a fost numit un tehnocrat care şi-a dovedit calităţile şi în plus nu e afiliat politic, Leonard Orban. Acceptarea lui rapidă de către preşedintele Comisiei Europene părea să fi rezolvat "criza". Dar o alt