Ceea ce lui Tariceanu i s-a parut a fi un produs de lux al clasei politice din Romania, numai bun de exportat la Bruxelles, presedinteluiComisiei Europene, Barroso, i-a parut ca un personaj de nefrecventat, un no name (cum se exprima un oficial european), alaturi de care ar prefera sa nu lucreze in cea mai importanta dintre institutiile UE. Reprosurile adresate premierului ca n-a tinut socoteala raportului de forte din Parlamentul de la Strasbourg, propunand un candidat liberal, dupa ce Bulgaria a nominalizat-o pe Meglena Kuneva, adica tot un liberal, cata vreme liberalii sunt ca pondere abia a treia forta politica, dupa populari si socialisti, sunt indreptatite. Dar nu esentiale pentru a intelege resorturile esecului nominalizarii lui Varujan Vosganian. Daca Tariceanu ar fi nominalizat o personalitate bine cunoscuta in mediile de la Bruxelles, n-ar mai fi contat faptul ca apartine grupului liberal european. Cu conditia sa nu faca declaratii stupide, precum cele produse de Vosganian la plecare, conform carora va reprezenta la Bruxelles PNL si doctrina liberala. Candidatura lui Vosganian era pentru Comisie un fel de cocktail Molotov, plasat sub biroul lui Barroso. O combinatie fatala de politician necunoscut la Bruxelles, aflat prea la dreapta, care se afla in relatii neclare cu un oligarh dubios, S.O. Vantu, la care s-a adaugat si suspiciunea ca ar fi agent acoperit alSIE, informatie care a circulat in redactiile din Occident, inainte ca ea sa apara in presa din Romania. Daca ar fi fost un politician cu un profil bine conturat in mediile de la Bruxelles, acuzatiile ar fi fost cercetate din vreme, iar daca s-ar fi dovedit nefondate, nimeni n-ar fi respins o nominalizare doar pe baza unor zvonuri. Morala esecului lui Vosganian n-au inteles-o nici Tariceanu si nici alti lideri liberali. Ca sa-si acopere esecul ei dau vina pe Basescu. Or, faptul ca Basescu ar fi sabotat