Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astazi e ziua ta...Gheorghe Barbu

Publicat in Jurnalul, vineri 3 noiembrie 2006 · ·

Este inginer de profesie si membru al Partidului Democrat. Din 2000 a reprezentat PD-ul in Camera Deputatilor, iar din decembrie 2004 a fost numit ministrul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Astazi, Gheorghe Barbu implineste 55 de ani.

"Nu visam in adolescenta sa fiu ministru" "Nu se intampla nimic special de ziua mea. Voi fi doar mai in varsta cu un an si, sper, mai intelept. Profesional, a fost un an bun, am realizat ce mi-am propus si ce ne-am pro-pus prin Programul de Guvernare. In familie, am avut o bucurie legata de casatoria fiicei mele si sunt multumit ca toti sunt bine si sanatosi. Nu este greu, este infernal sa conduci un Minister al Muncii. Omul, de cand se naste si pana moare, se intalneste cu una dintre politicile ministerului pe care il conduc in prezent, fie ca este vorba de copii, de mame, de absolventi care se angajeaza sau de pensionari. In aceasta privinta, asteptarile oamenilor sunt intotdeauna mai mari decat ceea ce poti oferi. A fost o mare provocare sa ma inham la conducerea acestui minister. Pana cand nu ajungi sa vezi problemele in complexitatea lor, nu ai cum sa intelegi in mod deplin de ce resurse este nevoie pentru a formula o politica. Orice efort ai face nu are cum sa fie de ajuns, iar nemultumirile oamenilor raman. Eu vreau sa cred ca ceea ce ne-am asumat am indeplinit. Proiectele mele legate de activitatea de ministru vizeaza trecerea Romaniei de la statutul de stat candidat la cel de stat membru in domeniile pe care le coordonez. Aici am in vedere, in principal, absorbtia cat mai buna a fondurilor ce vor veni de la Uniunea Europeana pentru formarea capitalului uman. De asemenea, proiectele mele sunt legate in permamenta de imbunatatirea politicilor sociale adresate categoriilor de persoane defavorizate.

In nici un caz nu visam in adolescenta sa fiu ministru... De fapt, visurile de atunci nu pot coincide cu realita

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 3 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Macron consideră că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul războiului

Adevarul acum 35 minute
Președintele Emmanuel macron a declarat marți, 13 mai, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, președintele francez a afirmat că, având în vedere U

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Nicuşor Dan, despre perioada când a făcut stagiul militar: Am fost ultima promoţie care a făcut nouă luni. Era o perioadă în care România făcea economie, toată armata am tras 50 de cartuşe sau poate 30

G4Media acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, marţi seară, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, dar că pentru că România era în perioada în care s-au făcut economii la buget, a tras în total în perioada stagiului mil

Emmanuel Macron anunță că Franţa e „pregătită pentru o discuţie” privind avioane franceze cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, după modelul SUA

G4Media acum 2 ore
Franţa este „pregătită să deschidă” o discuţie privind desfăşurarea de avioane franceze înarmate cu „bombe” nucleare în alte ţări europene, similar cu ceea ce fac americanii pentru a-şi împărtăşi umbrela atomică, a declarat marţi la TF1 preşedintele

Suceava: Bărbat rănit după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat

News.ro acum o ora
Un bărbat de 42 de ani a fost rănit, marţi seară, în judeţul Suceava, după ce şi-a prins piciorul sub cabina unui excavator care s-a răsturnat. ”Un bărbat, în timp ce executa lucrări cu un excavator, a rămas cu piciorul prins sub cabină, după ce uti

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum o ora
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicușor Dan: „Matei Păun nu candidează la o funcție publică și putem să-l lăsăm acasă”

Gandul acum 2 ore
Nicușor Dan a explicat la „dezbaterea” electorală de la Antena3 de ce Matei Păun, unul dintre finațatorii săi, nu și-a exprimat public, fie și prin rolul de simplu spectator, susținerea în sală. Nicușor Dan a afirmat că, în cazul victoriei, Păun nu

Ilie Bolojan: PSD și PNL au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greșit

G4Media acum 3 ore
Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal „au responsabilitatea să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit” în guvernările pe care le-au girat, a declarat marţi preşedintele interimar Ilie Bolojan, transmite Agerpres. Susțin

Ce notă ar da Nicușor Dan sistemului educațional din România: Îngrozit de ce se cere la clasa a II-a

Mediafax acum 2 ore
„Între 5 și 6, aș spune (că aș nota sistemul educațional din România – n.r.)”, a spus Nicușor Dan la Antena 3 CNN, întrebat ce notă ar da educației din România. Dan a dat propriul exemplu afirmând că unui copil cu condiția lui i-ar fi imposibil azi

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

10°
mar.

4°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
Timisoara
acum

mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°