Printre criteriile dupa care amatorii de arta de astazi isi cumpara tablouri este si cel al marimii. Evident, nu este un criteriu care sa fie legat de verbul a placea sau de vreo valoare estetica, fie ea si pur personala. Asa cum se cumpara uneori carti dupa cotor, pentru ca arata bine in biblioteca, asa se cumpara si tablouri doar pentru ca sunt mari sau "stau bine pe peretele acela gol". Astfel de alegeri au devenit tot mai dese odata cu expansiunea construirii de case noi, de vile cu balustri la balcon etc. Pentru astfel de cumparatori, exista pe piata de arta lucrari de talcioc dar bine ambalate, cu valoare mediocra, fara nici un palmares artistic, dar cu sansa marimii. Cand insa apare cate o lucrare importanta, lupta pentru achizitionarea ei este pe masura.
Arhitectura minimalista a eliberat
intr-un fel peretii si face loc lucrarilor de arta din categoria large, care ocupa suprafete de aproximativ un metru patrat. Iar pentru un contemporan care are posibilitatea de a-si construi o casa noua, problema se poate rezolva cu mai mult sau mai putin gust, cu sau fara consultarea unui designer sau a unui arhitect. Cel mai la indemana pentru umplerea unei case noi este colajul, ca sa nu zic amestecul de elemente din toate stilurile, epocile, productiile. Societatea de consum ne ajuta din plin in acest sens. Acest ajutor vine chiar si de pe piata de arta, si nu doar de la anticari, ci si de la licitatiile de arta, unde se presupune ca selectia este mai severa. Nici vorba, de multe ori sunt scoase la vanzare lucrari mediocre, nesemnate, sau semnate de anonimi, doar pentru ca marimea lor este tentanta. La pictura este invers fata de mobila. Mobila veche se arunca, sau se remodeleaza in piese mai mici care se pot vinde. Un tablou mediocru devine interesant daca se "asaza" bine pe un perete gol.
Exista si tranzactii care ies din tiparul descris mai sus d
