Natasa n-a vazut niciodata cum arata florile, soarele, nici macar chipul copilului sau. Se lupta zi de zi cu bezna din privirea sa, dar si cu o viata ce o poarta pe drumuri grele si anevoioase. Stie ca nu poate spera la prea multe impliniri. De dragul copilului sau, vrea sa poata munci. "Un loc de munca. Asta imi doresc. Ca sa-mi ajut copilul!"
S-a nascut in intuneric, intr-o familie in care zi de zi auzea tipetele, urletele si bataile dintre parinti. Iar dis-de-dimineata, tropaielile impleticite ale celor doi, mahmuri si morocanosi, impiedicandu-se de sticlele goale de bautura. Asa a trait Lina Natasa. Intr-un colt de camera, muta de teama ca nu cumva sa-si supere parintii si sa-i casune pe ea cu vreun baston pe spinare. N-a mers la scoala pana la 23 de ani, cand a hotarat ca este momentul sa plece de-acasa definitiv. N-a stiut sa scrie si nici sa citeasca, nu a fost niciodata la gradinita, n-a avut prieteni. "Ma rugam in genunchi de mama sa ma duca la scoala. De gura mea, pe la 15 ani, a mers cu mine pana la directoare. In Turnu Magurele, de unde sunt eu, nu aveam filiala pentru nevazatori, asa ca am fost trecuta la filiala din Bucuresti. Dar la Capitala n-am ajuns niciodata. Nu m-a lasat. Imi spunea mereu: "N-avem bani pentru asa ceva...", povesteste Natasa. Are vocea calda, dar ferma. A ajuns la varsta de 30 de ani si spune ca-i obosita. A obosit sa tot cutreiere prin tara, sa tot lupte cu "demonii".
CURAJ. Povestea femeii ajunge si prin Germania. Avea doar 19 ani cand, impreuna cu un vecin care demult isi dorea sa mearga la munca in strainatate, a plecat din tara. Si-a luat cu ea doar speranta ca-i va fi mai bine si un pumn de bani economisiti ani la rand din pensia ei de nevazator. "In fiecare luna primeam cam 300.000 de lei de la stat. Cu sufletul la gura ma duceam apoi la CEC si 25.000 de lei din banii aia ii puneam la pastrare. Mi-era teama sa nu
