In jurnalul sau de calatorie de la 1856, baroana Aloyse de Carlowitz ne-a lasat una dintre cele mai frumoase descrieri ale palpitantei treceri prin Portile de Fier. "Printre stanci, alergau vuiete inspaimantatoare, gemete tanguitoare, strigate ascutite, in mijlocul carora in zadar ar fi incercat o voce omeneasca sa fie auzita. Ne aflam la foarte mica distanta de locul in care apa si piatra se inclestau intr-o lupta inversunata, cand marinarii nostri tacuti facura un semn care, desi indemna la atentie, inspira groaza: «Iata Portile de Fier!». Barca se cufunda in haos, parand sa caute refugiu pe malul sarb. Atunci, seful echipajului, trecand la timona, schimba brusc directia barcii, indreptand-o spre o platforma miscatoare, acoperita cu spuma alba, in mijlocul careia se deschideau, ici colo, vartejuri intunecate. Printre ele se ridicau stanci mai inalte sau mai scunde, pandind vasul nostru, asa cum pandeste tigrul pe calatorul imprudent care s-a aventurat in desertul unde el este singurul stapan.

SALAMANDRE IN FLACARI. Vaslasii s-au oprit, dar aceasta oprire era ingrijoratoare. Carmaciul, ghemuit in spatele sefului, intindea bratele spre timona, dar nu indraznea sa o atinga, dandu-si seama ca o conducea o mana mai priceputa ca a lui. Singur pilotul era fericit, o fericire inexplicabila, ca a salamandrei in mijlocul flacarilor (...)

Barca noastra aluneca in mijlocul acestor vartejuri, stanci, bulboane si inainta cu repeziciune pe marginea unei multimi de cascade inguste, separate intre ele de niste roci diforme, ca niste socluri imaginare pentru gigantii impietriti, care-si intindeau mainile fantastice deasupra cascadelor.

Ai fi zis ca, sub acest aspect ingrozitor, si-au pastrat capacitatea de a vorbi, asa cum se vorbeste doar in Infern. Vocile neclare, care urlau, suierau, gemeau in jurul nostru, se contopeau intr-un zgomot inspaimantator atat de pu