Mai intii se cuvine sa spunem ca e demna de toata lauda ideea de a publica la Editura Istros a Muzeului Brailei "integrala Vasile Bancila". Pentru cine e obisnuit cu adevaruri la prima vedere, proiectul pare firesc, dar cei ce intra in pivnitele proiectului afla ca vor fi publicate in nici mai mult, nici mai putin de 33 de volume insumind 15.000 de pagini din care doua treimi sint postume. Cu alte cuvinte, au revelatia unui mare proiect cultural. Pentru un scriitor care a dat tiparului doar o singura carte, fie ea si excelenta - ne referim la eseul "Lucian Blaga energie romaneasca", din 1938 - , pentru un scriitor care vreme de doua decenii s-a risipit nepasator in presa vremii fara sa simta ca timpul nu pare sa fie chiar rabdator, mai ales cu filosofii, dimensiunile operei anuntate de autorii proiectului "integralei Bancila" sint exceptionale.

Avem intr-adevar de-a face cu un "caz" Vasile Bancila in cultura romana. De la Eminescu incoace, din ianuarie 1902, cind Titu Maiorescu a dat Academiei Romane lada de zestre a culturii romane cu manuscrisele eminesciene, situatia este fara precedent. Vasile Bancila face parte dintr-o generatie exceptionala ce s-a exprimat partial in Romania interbelica. Este alaturi de Lucian Blaga, D. D. Rosca, Mircea Florian, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica. Are in preajma si o pleiada exceptionala de braileni: Nae Ionescu, Petre Andrei, Ernest Bernea. Privita acum in desfasurare, se impune o concluzie: generatia a avut un destin tragic, a fost dureros trasa pe roata istoriei. Gindul de taina al unora care lucreaza cu virtualitati de tipul "ce ar fi fost daca..." sau "unde am fi ajuns daca..." nu are rost. Trebuie sa luam istoria asa cum a fost caci numai asa ea poate avea un sens. Cine le stie destinul recunoaste ca fiecare din cei de mai sus e un "caz". Opera le-a ramas neterminata, ca de Sisifi irepetabili ori a ramas ascun