O lumina chioara ce patrunde dintr-o camera ii proiecteaza pe peretele coscovit si innegrit de igrasie umbra-i imbatranita si parasita. Intr-un colt al nimanui, int-un bloc al tuturor, Mihail si-a gasit locul. La cei peste 70 de ani ai sai, traieste de aproape un an in holul unui bloc, la etajul 4. Blocul California din Orsova.
O luam agale pe o straduta ce da din bulevardul principal ce traverseaza centrul. Doua blocuri innegrite de fumul din sobe si de vremuri contrasteaza puternic cu restul. "Ati ajuns in California", striga un barbat dupa noi, din cadrul usii care de mult nu mai este. In spatele lui, alti doi barbati taie lemne, in timp ce femeile le cara in casa pentru a face focul. E unul din "californistii" norocosi, pentru ca are soba cu lemne in casa.
CALIFORNISTII. Trece ca o naluca pe langa noi in timp ce-si aranjeaza parul pe sub fes. "Nu pot sa ma imprietenesc cu o romanca, pentru ca-i zice lumea ca sunt californist. Si fuge alea ca de dracuâ", se aude in urma lui. Ne pierdem pasii prin multimea de oameni si de probleme legate de lipsa apei, de lipsa spatiului, de lumina taxata la 5.000 de lei KW si de factura care nu specifica exact consumul si ne oprim in casa familiei Dumitrescu. Usa abia se crapa si ne strecuram in locul ce numai casa nu poate fi numit. De fapt, nici nu credem ca s-a inventat vreun termen pentru un spatiu de cel mult zece pe patru metri, ce este si dormitor, si bucatarie la un loc, unde traiesc sapte persoane (doi adulti si cinci copii). Un fel de confort cinci daca ar exista. Viata lor se desfasoara intre doua paturi, un aragaz si o masa cu televizor, o minibiblioteca si multe cutii cu haine stivuite pe deasupra si pe dedesubt, pe unde s-a putut. Ca sa ajunga mai repede la usa, copiii sar dintr-un pat intr-altul. Soba n-a mai avut loc, asa ca iarna se incalzesc de la aragaz. Unul din copii, Lisabona, e premianta clasei