Desi specialisti seismologi au linistit populatia anuntand ca este putin probabil sa ne asteptam la un cutremur devastator in urmatorii 3-5 ani, autoritatile incearca sa grabeasca, prin adoptarea unor noi masuri legislative, consolidarea imobilelor cu risc seismic.
Ingrijorarea autoritatilor este sporita de numarul mare de cladiri subrezite, de reticenta proprietarilor care se feresc sa angajeze o ipoteca pentru locuinta care urmeaza sa fie consolidata si de durata relativ mare a lucrarilor, care este de circa doi ani pentru fiecare imobil.
Cu toate facilitatile si unele gratuitati asigurate prin lege, numarul cladirilor consolidate, de la demararea programului national derulat prin Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, este foarte mic. In ritmul acesta consolidarea va dura 100 de ani.
Aproape 80% din locatari ar putea fi scutiti de plata ratelor
Proprietarii care locuiesc in imobile incadrate in clasa I de risc seismic au o serie de facilitati in cazul cand incep lucrarile de consolidare. Expertizarea si proiectarea sunt gratuite, asigurate din fonduri bugetare. Pentru executia lucrarilor, proprietarii au posibilitatea sa contracteze credite rambursabile, in rate lunare egale, fara dobanda, pe o durata de pana la 25 de ani.
Cei care realizeaza venituri medii nete lunare (pe membru de familie) sub castigul salarial mediu net pe economie vor fi scutiti de la plata ratelor lunare.
Din datele centralizate la nivelul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului a reiesit ca aproape 80% din proprietarii locuintelor incadrate in clasa I de risc seismic se afla in situatia de a fi scutiti de plata sumelor aferente datorita veniturilor mici pe care le realizeaza. Cu toate acestea, foarte putini sunt proprietari care se decid sa angajeze lucrari si sa le si termine.