Sentinta e, in mod fundamental, logica si corecta. Saddam Hussein e vinovat si nu nevinovat de practica bestialitatii cu amanuntul si de placerea masacrului general.

Despotii, tiranii, marii macelari paranoici ai istoriei trec mai repede si apar mai rar. Nu indeajuns de repede si insuficient de rar. Insa climatul istoric se schimba. Traim cu speranta sau cu convingerea ca violenta si arbitrariul nu mai pot comanda epoci de dominatie nestingherita.

Sintem contemporani cu declinul istoric al puterii totale - acea forma de furie singeroasa care s-a obisnuit sa striveasca, in numele vreunei idei fetise, oasele arestatului fara vina sau mintea unei societati necoapte. Ar trebui sa ne consideram norocosi. Viata umanitatii se umanizeaza. Acest proces e fragil.

El a inceput acum nu mai mult de 60 de ani, intr-un tribunal amenajat in graba, printre ruinele Germaniei, la N?rnberg. A continuat exasperant de lent, subtiind temeliile comunsimului. A incercat si a reusit numai partial sa judece tirania lui Milosevici.

Ieri, aceeasi miscare spre echilibru istoric a innodat streangul la gitul lui Saddam Hussein, dupa un proces agitat si incarcat de vicii de procedura.

Sentinta e, in mod fundamental, logica si corecta. Saddam Hussein e vinovat si nu nevinovat de practica bestialitatii cu amanuntul si de placerea masacrului general. Dupa un obicei incurajat de rigorile libertatii de opinie, multi vor obiecta si isi vor face auzite contraargumentele.

Ideea dupa care invingatorii fac justitia va fi iar scoasa din tainitele resentimentului si arborata in chip de concluzie ultima si esenta a filosofiei istoriei. Posibil. Insa cineva trebuie sa faca justitia, iar daca de asta se ocupa invingatorii, important e sa o faca bine. Obiectiile pot relativiza orice detaliu al procesului Saddam Hussein. Cu o exceptie: veridctul.