La inceputul interventiei militare conduse de SUA impotriva dictaturii lui Saddam Hussein, mai multi membri ai guvernului american si presedintele George W. Bush au comparat Irakul lui Saddam cu Romania lui Ceausescu, sustinand ca militarii din fortele internationale vor fi intampinati la Bagdad ca eliberatori. Intr-adevar, Saddam si Ceausescu semanau atat cat seamana un dictator cu altul si erau buni "pretini". Dar, din pacate pentru miile de militari din fortele internationale si pentru civilii ucisi, asemanarea se opreste aici. Dupa cum avea sa se constate imediat dupa prabusirea dictaturii, irakienii voiau, intr-adevar, sa scape de Saddam, dar nu pentru ca toti erau dornici sa construiasca democratia (fie ea si originala), ci pentru ca principalele grupuri religioase si etnice sa poata sa se lupte (si chiar sa se ucida) intre ele, pentru a-si impune propriile interese. O situatie radical diferita fata de cea din Romania, unde toleranta, aspiratiile democratice si europenismul nu au putut fi sterse de dictatura comunista si unde nu se pot aplica scenarii sangeroase de conflicte interetnice si interreligioase. Daca Irakul nu e ca Romania, nu inseamna ca Saddam nu e ca Ceausescu. Atrocitatile documentate in fata tribunalului si in paginile altor dosare in care dictatorul irakian va fi judecat sunt argumente cutremuratoare in favoarea condamnarii sale. Iar paralela dintre el si Ceausescu continua. Ca si Ceausescu, Saddam a fost condamnat doar pentru o parte din crimele sale - Dujail este un oras dintr-o tara intreaga terorizata de dictator. Moartea ambilor dictatori va lasa, de asemenea, fara raspuns numeroase intrebari fundamentale si nu va compensa decat in parte tot raul facut si suferintele victimelor. Asa cum nu s-a aflat nimic despre celebrele "conturi ale lui Ceausescu", nu se vor afla prea multe nici despre "conturile lui Saddam" (cu toate ca, in ceea ce il