Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Distinctiile pentru dascali, din bugetele locale

Publicat in GAZETA de SUD, luni 6 noiembrie 2006 ·

Ministerul Educatiei si Cercetarii a modificat - prin Ordinul nr. 5435/2006 - sistemul de acordare a distinctiilor si premiilor catre cadrele didactice din invatamântul preuniversitar. Conform Statutului personalului didactic, ministrul educatiei poate acorda profesorilor din invatamântul preuniversitar trei tipuri de distinctii si premii. Este vorba despre Adresa de multumire publica, care nu atrage nici un premiu banesc, Diploma „Gheorghe Lazar“, clasa I-a, a II-a si a III-a, cu acordarea unui premiu de 20%, 15%, respectiv 10% din suma salariilor de baza primite in ultimele 12 luni, si despre Diploma de excelenta, acordata cadrelor didactice pensionate sau pensionabile si cu rezultate deosebite in invatamânt, insotita de un premiu de 20% din suma salariilor de baza primite in ultimele 12 luni. „Daca pâna acum dosarele se depuneau de cei interesati, fiind apoi aprobate in Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar, acum, pe baza solicitarilor celor interesati, unitatile scolare trebuie sa faca propunerile. Ca atare, acordarea acestor diplome si premii depinde nu atât de merite, ci de cât de mult te place sau nu directorul, ceea ce nu este deloc corect. Pe de alta parte, acordarea premiilor se face numai daca autoritatile locale au alocat fonduri in acest sens“, a declarat prof. Florin Dinu, vicepresedinte al Sindicatului Invatamântului Preuniversitar Dolj. Potrivit prevederilor ordinului amintit, numarul distinctiilor la nivelul fiecarui judet nu poate depasi 6% din numarul total al cadrelor didactice cu gradul didactic I din respectivul judet, cu exceptia Adreselor de multumire publica, al caror numar nu este limitat. Ministerul Educatiei si Cercetarii a modificat - prin Ordinul nr. 5435/2006 - sistemul de acordare a distinctiilor si premiilor catre cadrele didactice din invatamântul preuniversitar. Conform Statutului personalului didactic, ministrul educ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 21 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 49 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 10 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°