Cu siguranta ati remarcat sloganul publicitar al companiei Petrom, si anume: „Petrom pune România in miscare“. Scumpirile repetate de anul trecut la carburanti si refuzul constatat pâna in urma cu putine luni, de ieftinire a benzinei si motorinei in urma evolutiilor favorabile pentru consumatori, m-au facut sa transform acest slogan in „Petrom pune România in parcare“. Iar ceea ce se intâmpla acum cu pretul gazelor ar putea justifica o noua varianta: „Petrom pune România la racoare“. Dar nu este tocmai asa. Intr-o economie de piata, scopul agentilor economici este unul singur: profitul. Modalitatile prin care se obtine acest profit sunt insa discutabile. Consumul de gaz al României este satisfacut din trei surse: Petrom, Romgaz, rusi. Cea mai mare pondere in alimentarea cu gaz o are productia interna (aproximativ 70% din necesar, potrivit declaratiilor), iar restul vine de la rusi. Petrom se oftica atunci când vede ca pretul pe care il primeste pentru gazul livrat pe piata româneasca este doar 45% din pretul platit pentru gazul importat de la Gazprom. Numai ca este o oftica economica. Si se intreaba: de ce sa nu cerem mai mult? Asta nu inseamna ca Petrom nu are un profit semnificativ din acest pret. Asa ca Petrom face ceea ce ar face fiecare dintre noi atunci când se afla intr-o situatie de cvasimonopol (alimentare cu gaze din numai trei surse). Cere mai mult. Petrom poate face ce vrea, numai sa i se dea dreptul. Cine trebuie sa plateasca pretul Petromului? Companiile de distributie: adica Distrigaz Sud si EON Gaz România. Ele incheie contracte cu Petrom, cu Romgaz, cu rusii, cumpara gazul si il distribuie la un pret, atentie, reglementat de ANRGN. Adica autoritatea care este un fel de judecator suprem al pietei interne a gazelor. Si care spune: domnilor, nu puteti vinde cu mai mult de X dolari mia de metri cubi, pentru ca nu aveti justificare economica sau pentru ca