Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră în 2006: creşterea salariilor a bătut inflaţia

Publicat in Adevarul, marți 7 noiembrie 2006 ·

În septembrie, salariul mediu net a fost mai mare cu 4,11% faţă de cel din ianuarie, iar inflaţia la 9 luni a fost de numai 2,76%. Aceasta este o premieră, pentru că, în fiecare lună din 2006, În septembrie, salariul mediu net a fost mai mare cu 4,11% faţă de cel din ianuarie, iar inflaţia la 9 luni a fost de numai 2,76%. Aceasta este o premieră, pentru că, în fiecare lună din 2006, creşterea salariilor a fost mai mică decât inflaţia faţă de sfârşitul anului trecut. Potrivit datelor raportate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu net pe luna septembrie a fost de 860 RON, iar în ianuarie a fost de 826 RON. Creşterea de 4,11% a depăşit, pentru prima oară în acest an, media tuturor scumpirilor inflaţia calculată în fiecare lună faţă de sfârşitul lui 2005. Puterea de cumpărare începe să crească Raportul dintre inflaţie şi evoluţia veniturilor salariale a indicat, din ianuarie până în august, o scădere continuă a puterii de cumpărare. În septembrie însă, trendul s-a inversat şi media scumpirilor a fost depăşită de creşterea salariilor. În termeni nominali, creşterea faţă de ianuarie este de 34 RON; pentru acoperirea inflaţiei la 9 luni ar fi fost suficientă o creştere de 22,8 RON. Până în septembrie, românii erau nevoiţi să suporte din resurse proprii diferenţele dintre scumpiri şi venituri, care aveau solduri negative. Raportul dintre evoluţia salariilor şi inflaţia fiecărei luni este evidenţiat şi în tabelul alăturat. Datele furnizate de INS arată că indicele câştigului salarial real a fost de 102,2 la sută pentru luna septembrie 2006 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum. Pe diferite sectoare economice, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat, în principal, acordării de prime sau realizării de producţii mai mari. Astfel, cea mai mare creştere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Val Kilmer, starul de cinema care i-a interpretat pe Batman şi Jim Morrison, a murit la 65 de ani

News.ro acum 52 minute
Val Kilmer, actor autohton de la Hollywood care a cunoscut celebritatea în rolurile Jim Morrison şi Batman, a murit marţi la Los Angeles, la vârsta de 65 de ani, anunţă New York Times. Cauza a fost pneumonia, a declarat fiica sa, Mercedes Kilmer. Va

Moțiune simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu, dezbătută și votată azi de Camera Deputaților

HotNews acum 13 minute
Deputații dezbat și votează miercuri moțiunea simplă depusă de grupul parlamentar al AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, prin care cer demiterea din funcție a acestuia, precum și analiza în vederea inițierii urmăririi penale „pent

Susan Crawford, susţinută de democraţi, câştigă un loc la Curtea Supremă din Wisconsin, un eşec pentru Donald Trump şi Elon Musk care au făcut campanie intensă pentru contracandidatul său / Cea mai costisitoare cursă pentru Curtea Supremă din istoria SUA

News.ro acum 2 ore
Judecătoarea Susan Crawford, susţinută de democraţi, a fost aleasă marţi la Curtea Supremă din Wisconsin, a anunţat presa americană, ceea ce reprezintă un eşec pentru Donald Trump şi Elon Musk, care au făcut o campanie intensă pentru adversarul său.

Consilierul lui Trump aflat în centrul scandalului Signalgate și-a folosit contul personal de Gmail, care este și mai puțin sigur, pentru comunicații guvernamentale

HotNews acum o ora
Consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Mike Waltz, unul dintre cei mai înalţi funcţionari din administraţia americană, şi-a folosit contul privat de Gmail pentru comunicaţii oficiale, potrivit The Washington Post, citat de News.ro.

CNN: Un oficial de rang înalt de la Kremlin este aşteptat să vină la Washington în această săptămână pentru discuţii cu administraţia Trump

News.ro acum 5 ore
Trimisul rus de rang înalt al Kremlinului Kirill Dmitriev este aşteptat să vină la Washington în această săptămână pentru a se întâlni cu negociatorul de top al lui Donald Trump, Steve Witkoff, pentru discuţii privind consolidarea relaţiilor dintre

Cupa României: Farul Constanţa este prima calificată în semifinale. Echipa de liga a treia Unirea Alba Iulia se opreşte în sferturi

News.ro acum 10 ore
Formaţia Farul Constanţa s-a calificat, marţi, în semifinalele Cupei României Betano, trecând în sferturile de finală de echipa de liga a treia Unirea Alba Iulia, scor 3-0. Golurile au fost marcate de Ciobanu ‘8, Larie ’70 (penalti) şi Grigoryan ’88

„Stegarul dac”, plasat sub control judiciar după ce a agresat un jandarm. El nu are voie să participe la proteste şi trebuie să poarte dispozitiv de monitorizare

HotNews acum 9 ore
Cezar Avrămuță, protestatarul cunoscut sub numele de „Stegarul dac”, care s-a ales cu un nou dosar penal după ce a agresat un jandarm în apropierea Arestului Central din Bucureşti, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. „Astăzi, 1 apr

UPDATE - Rusia anunţă că nu poate accepta propunerile SUA privind Ucraina „în forma actuală”, sugerând că negocierile cu americanii au stagnat. Kremlinul spune că subiectul este „foarte complex”

News.ro acum 11 ore
Rusia nu poate accepta propunerile SUA de a pune capăt războiului din Ucraina în forma lor actuală, deoarece acestea nu abordează problemele pe care Moscova le consideră ca fiind cauza conflictului, a declarat adjunctul ministrului rus de externe, S

Informări publice - 2 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Municipiul Braşov, prin Creşa Braşov, titular al Autorizaţiei de Construire nr. 81/28.02.2025, emisă de Primăria Municipiului Braşov, anunţă începerea lucrărilor de „ASIGURARE GARD LA CREŞA NOUĂ, ÎMPREJMUIRE TEREN - CONTINUARE LUCRĂRI CU MODIFICARE

Deznodământ tragic și pentru cel de-al patrulea soldat american dat dispărut în Lituania. Armata SUA a anunțat că a fost găsit cadavrul militarului

HotNews acum 11 ore
Cel de al patrulea soldat al armatei americane, care împreună cu alți trei au dispărut în Lituania săptămâna trecută când vehiculul lor s-a scufundat într-o mlaștină, a fost găsit mort, au anunțat marți oficiali americani și lituanieni, potrivit Reu

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

9°/14°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/19°
Iasi
acum

mie.

7°/10°
joi

8°/10°
vin.

9°/15°
sâm.

4°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/12°
joi

8°/12°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/13°
joi

6°/12°
vin.

5°/14°
sâm.

2°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°