Pe santierele patriei altorafoto: Dani Rockhoff
Omul nostru sprijina canatul usii cu stanga si o sticla de bere pe jumatate plina, cu dreapta. Cu sticla n-are probleme, mai mult cu sufletul. „De zece ani in Germania, si ce am? Muncesc ca un bou la Quelle, vin acasa, doua-trei beri, televizor. Maine, iar o iau de la capat.”
La sfarsitul lui octombrie, romanii din Stuttgart si Nurnberg si-au luat baia de romanism, in arome de sarmale si folcloricele aferente. Un bal sau un hram ortodox sunt ocazii de a mai vedea, a mai reintalni si a mai vorbi cu altii ca tine, pe limba ta. „Tezaur folcloric” si „Mamaia 88”, reinviate in „tara suruburilor”.
Lumea vine, se simte bine, imbraca ce are mai bun sau mai la moda, de la paiete pana la Versace si treninguri Nike.
Pe cativa ii vezi in coada mesei, grup compact, care in afara de hainele de santier nu se pot afisa decat cu haine mai curatele, nicidecum de lux. „Talpa tarii”: betonisti, macaragisti, constructori pe santierele nemtesti, veniti cu contracte de sezonieri, unii direct din Israel, altii de la mama si nevasta de-acasa, pentru care aduna banutul chinuit.
11-12 euro pe ora e bine, salariul merge intre 1.200 si 1.800 in constructii, cazarea e asigurata, salariul minim pe economie merge si el, in tara, asigurarile sociale sunt platite sau nu, dupa bunul plac al antreprenorului care il ia cu contract de munca in strainatate.
Ei si altii ca ei, asa-zisii capsunari, sunt cea mai tare marfa de export romaneasca. Atrasi de mirajul unui castig mai mare in Occident, 2-3 milioane (daca nu mai mult) de venetici din Romania trag pe branci pentru propasirea europeinoastreceadetoatezilele.
Ii imping saracia, lipsa de locuri de munca in unele zone din tara, salariile proaste, concurenta cu vecinul care si-a luat casa, masina si alte acareturi.
Pentru sezoni
