Intr-o zi pe la amiaza stateam in redactia noastra improvizata pe puntea hotelului plutitor si o incurajam pe Andreea, vaporasul nostru fortos, sa ne traga mai cu folos spre mal. Si cum stateam noi asa, cu ochii cazuti de oboseala si disperati ca nu puteam valorifica timpul acela mort, dintr-o data cerul s-a acoperit cu nori multi si negri. Intr-o zi pe la amiaza stateam in redactia noastra improvizata pe puntea hotelului plutitor si o incurajam pe Andreea, vaporasul nostru fortos, sa ne traga mai cu folos spre mal. Si cum stateam noi asa, cu ochii cazuti de oboseala si disperati ca nu puteam valorifica timpul acela mort, dintr-o data cerul s-a acoperit cu nori multi si negri. Se intunecase. Pontonul a inceput sa se zguduie, sa se clatine, sa tremure. Deselat, hotelul nostru parea ca nu poate face fata valurilor tot mai dese, care se loveau zgomotos de noi. "Asta e furtuna", zice Tase, sarind repede scarile care duc sub ponton, la camerele noastre umede si racoroase. "Inchideti geamurile si nu iesiti afara!" Sigur ca nu ne-am putut abtine. Nu ne-am putut stapani sa nu scoatem macar nasul afara in frigul acela teribil. Si tare am mai regretat.
In sfarsit, andocam la un ponton al Politiei de Frontiera. "Nu va suparati, unde suntem?", intreba unul dintre noi. "La Svinita", zice Tase.
Desi strans legate de pontonul de la mal, vaporasul Andreea si hotelul nostru plutitor nu par deloc stabilizate. Trosnim din toate incheieturile. Parca stam sa ne rupem in doua. Sinistru. Ne gandim la bietele vase construite special pentru Delta, si nu pentru a naviga pe un fluviu fioros ca Dunarea de astazi din portiunea asta.
Lavinia sta cu ochii in telefonul mobil. Se joaca biliard. Alex N. nu a iesit inca din camera. E aproape ora 13:00 si nu l-am vazut inca la ochi. Cred ca sta la caldurica. Ioana si Gecui incearca sa-si faca un plan pentru dupa-amiaza aceasta.
