Un remember al naufragiilor din istoria navigatiei maritime romanesti- incluzand aici si navigatia sub orice pavilion in apele teritoriale ale Romaniei - ar trebui sa cuprinda toate catastrofele maritime petrecute de-a lungul secolelor in apele Marii Negre ce scalda litoralul romanesc, precum si cele carora le-au cazut victima in alte regiuni ale planetei navele care au arborat la pupa drapelul tarii noastre.
Numai ca o astfel de istorie exhaustiva nu ar putea fi scrisa niciodata dintr-un motiv extrem de simplu: inexistenta in arhivele oficiale a unor documente care sa dezvaluie circumstantele in care s-au produs acele sinistre, cu exceptia celor care au avut loc dupa Prima Conflagratie Mondiala.
Marea Neagra a fost cunoscuta inca din cele mai vechi timpuri ca fiind extrem de periculoasa pentru navigatie din cauza furtunilor puternice care pot aparea aproape din senin.
Notorietatea acestei mari a ajuns sa fie atat de mare incat toti corabierii de pe toate marile si oceanele lumii vorbeau cu groaza de furtunile din Marea Neagra, ale carei talazuri dezlantuite puteau ajunge si la 10 metri inaltime. Doar Golful Biscaya, Oceanul Indian si Capul Horn mai detineau o atat de inspaimantatoare reputatie precum anticul Pont Euxin.
Din aceasta pricina, pana la aparitia navigatiei cu motor, putine erau velierele care se incumetau sa traverseze Marea Neagra in special pe latimea acesteia.
Cele mai multe dintre corabiile cu panze preferau sa practice cabotajul, adica navigatia de-a lungul coastelor litorale, astfel ca in cazul in care temuta furtuna s-ar fi iscat, sa gaseasca repede un adapost intr-unul din porturile de la tarm.
Aceasta reputatie nefasta este confirmata si de datele mai recente existente in evidentele Capitaniei Portului Consta
